Atacuri cu bombă la trei biserici creștine din Indonezia.

Atacuri cu bombă la trei biserici creștine din Indonezia. Cel putin 10 persoane și-au pierdut viața și în jur de 40 au fost rănite după ce trei atacatori kamikaze s-au aruncat în aer în al doilea cel mai mare oraș din Indonezia, Surabaya, scrie BBC News.

O mamă și doi copii s-au aruncat în aer într-o singură biserică, în timp ce tatăl și ceilalți doi copii au atacat alte două edificii religioase, a spus șeful poliției, Tito Karnavian.

Atentatele au fost revendicate de ISIS. Exploziile au vizat Biserica Catolică Santa Maria, Biserica Creștină Indoneziană și Biserica Centrală Pentecost. Explozia de la Santa Maria a ucis patru persoane și două persoane au fost ucise la fiecare dintre celelalte două biserici, a spus purtătorul de cuvânt. Trei persoane au murit mai târziu în spital. Atacul este cel mai mortal comis în Indonezia din 2005.

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite în atacurile care au avut loc la interval de câteva minute unul de celălalt. Nicio grupare teroristă nu a revendicat până acum atacurile.

Indonezia, țara cu cea mai numeroasă populație musulmană din lume, a înregistrat o renaștere a militantei islamiste în ultimele luni.

Cele trei atentate au avut loc în jurul orei locale 07:30 ora locală (03:30 ora României).

Wawan Purwanto, de la agenția de informații din Indonezia, a declarat că gruparea teroristă Jemaah Ansharut Daulah (JAD), afiliată Stat Islamic, este cel mia probabil în spatele atacurilor.

El a adăugat că bombardamentele ar putea fi legate de un incident de la începutul acestei luni, când un poliţist şi un deţinut au fost ucişi în cursul unor violente confruntări într-o închisoare de maximă securitate de la periferia capitalei Jakarta. Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat incidentul, dar poliţia indoneziană a respins implicarea acesteia.

Mai mult de 90% dintre indonezieni sunt musulmani, dar există și populații semnificative de creștini, hinduși și budiști.

Liderii creștini au făcut apel la calm. “Nu trebuie să ne fie frică atunci când ne confruntăm cu amenințări teroriste. Trebuie să lăsăm autoritățile să se ocupe de acestea”, a afirmat șeful comunității creștine din Indonezia citat de The Jakarta Post.

Ministrul de Externe al Indoneziei, Retno Marsudi, a condamnat atacul și a trimis condoleanțele victimelor și familiilor lor.

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close