Stiri interne

Aglomeraţie extremă în curtea unui localnic din Galaţi: ”Doamne, scapă-ne că pierim. Amin!”

Imagini incredibile au fost surprinse într-o localitate din judeţul Galaţi. Zeci de oameni au uitat de măsurile de distanţare fizică şi s-au înghesuit la o întrunire religioasă care a avut loc în curtea unui localnic.

Oamenii au stat umăr la umăr şi au ignorat orice măsură impusă de distanţare. Surprinzător este că şi primarul localităţii a luat parte la această slujbă. Organizatorul slujbei a fost amendat cu 15.000 de lei şi cei care au participat, cu câte 2.500 de lei

Citeste si: Botez cu 250 de persoane din Timiș, întrerupt de polițiști. Au fost date 146 de amenzi

Întrunirea religioasă a avut loc în curtea unui sătean din localitatea Umbrăreşti, la care au participat, într-o aglomeraţie extremă, peste 200 de invitaţi de etnie romă.

Adunarea religioasă a fost girată chiar de primarul localităţii.

Participanţii spun că s-au rugat inclusiv pentru a fi păziţi de COVID-1

”Doamne, potoleşte furtuna din familiile noastre. Amin! Doamne, scapă-ne că pierim! Amin”, au strigat cei prezenţi la întrunirea religioasă.

Reprezentanţii romilor ridică din umeri şi dau vina pe autorităţile locale şi pe organizatori pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva COVID-19.

Vezi mai departe pe: https://europanews.ro/aglomeratie-extrema-in-curtea-unui-localnic-din-galati-doamne-scapa-ne-ca-pierim-amin/

Citește și:  FLORIN IANOVICI: Prima predica dupa anularea suspendarii

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

35 + = 41

Close