3 motive pentru care creştinismul tace în faţa persecuţiilor din Orientul Mijlociu

„Unii ar putea crede că oroarea a cuprins amvoanele și stranele bisericilor americane. Nu a fost așa. Tăcerea a fost aproape asurzitoare”. Aceasta a fost afirmația prin care o jurnalistă de la Fox News a expus eșecul creștinilor de a-şi apăra confraţii din întreaga lume, în condițiile presecuțiilor cu care aceștia se confruntă.

Tăcerea Occidentului cu privire la persecuțiile creștinilor din Orient a atras în ultimul timp atenția multor persoane interesate să își explice fenomenul. Însă, vocile celor care semnalează această problemă sunt relativ puține. De ce nu sunt urmașii lui Iisus din lumea vestică mai conștienți și mai implicați în drama cu care se confruntă coreligionarii lor din alte părți ale lumii, se întreabă și scriitorul Jonathan Merritt, într-un articol publicat pe RNS. El încearcă să identifice trei motive pentru care această realitate este posibilă.

În primul rând, o vină principală aparține mass-mediei, în sensul că persecuția creștină este slab menționată de către aceasta. Paul Marshall de la Institutul Hudson spune că persecuția, care include și discriminarea, afectează aproximativ 600 – 700 milioane de creștini la nivel global. Potrivit unui studiu Pew Forum 2011, creștinismul este religia cea mai persecutată din lume, 130 de țări fiind atinse de acest fenomen.

Luând în calcul aceste date, este greu de înțeles de ce subiectul nu apare mai frecvent la emisiunile de știri. În opinia lui Meritt, nu există decât un singur răspuns la această întrebare: zona în care o mare parte din persecuții se desfășoară este Orientul Mijlociu. Acest amănunt nu poate fi neglijat, jurnaliștii de la USA Todayconstatând că persecuția creștinilor din Orientul Mijlociu este „una dintre cele mai neacoperite evenimente din știrile internaționale”. În spatele acestei aparente enigme se ascunde o explicație simplă. Jurnaliștii sunt rezervați în abordarea unor subiecte sau relatarea unor evenimente de teama de a nu fi percepuți ca islamofobi sau rasiști.

În opinia lui Merritt, o a doua cauză este generată de criza economică. Un sondaj LifeWay Research 2010 a raportat că 79% dintre biserici au afirmat că recesiunea a avut un impact negativ asupra lor. În consecință, tendința bisericilor a fost identificarea unor modalități de protejare a instituției. Astfel, bisericile nevoite să își ajusteze bugetele au fost preocupate de identificarea soluțiilor pentru evitarea reducerilor salariale și de personal. Practic, în timpul recesiunii, bisericile s-au concentrat mai mult spre interior, nu spre exterior.

Drept consecință, instituțiile religioase au început să devină tot mai puțin conștiente de problemele cu care se confruntă Biserica la nivel global. Aceasta nu înseamnă că nu le pasă, ci mai degrabă că nu știu ceea ce se întâmplă sau poate că știu, dar sunt atat de concentrate pe inițiative „mai importante”, încât le neglijează pe cele care nu le privesc în mod direct.

Și nu în ultimul rând, cea de a treia cauză este reprezentată de „războiul cultural”. În general, creștinii americani sunt angajați în unele probleme politice, concentrându-se aproape exclusiv pe avort, căsătoria gay și libertatea religioasă. În aria de interes a acestei ultime preocupări nu sunt incluse și experiențele prin care trebuie să treacă creștinii din Orientul Mijlociu. Preocuparea de bază rămâne cea a unei „pseudopersecuții” a lor, așa cum o definește Merritt. În opinia sa, pretențiile de persecuție a americanilor creștini, comparativ cu cea a creștinilor din Orient este o formă de „comedie ieftină într-o țară în care două treimi din cetățeni pretind a fi creștini, unde darurile către biserici sunt deductibile fiscal, unde pastorii pot opta pentru securitate socială și nimeni nu este restricționat să se închine unde dorește”.

De ce, totuși, interesul față de Orient este atât de scăzut? Fiindcă „mare parte din atenția creștinilor s-a concentrat în altă parte”, a afirmat Merrit. Și tocmai în acest timp, oameni de aceeași credință sunt torturați sau uciși. De aceea, a mai afirmat el, „în fața unei astfel de opresiuni, tăcerea nu este o opțiune”.

www.semneletimpului.ro