Zero pentru Mântuirea Neamului? Magia banilor care (nu) mai vin

Primită de unii cu multă satisfacție, de alții cu îngrijorare sau chiar cu indignare, decizia noului guvern de a nu mai aloca bani pentru construcția Catedralei Neamului (dincolo de controversele pe care le va genera mult timp de aici înainte) ar putea plasa pe noi baze nu doar relația bisericii cu statul, ci și cu enoriașii. Există acum premizele unui reviriment religios așezat pe un fundament sănătos.

resizedimage

După ani de zile, chiar decenii, în care biserica majoritară s-a obișnuit să primească fonduri substanțiale pentru construcții de biserici (Catedrala Mântuirii Neamului ieșind cel mai mult în evidență), vestea că pentru anul 2016 nu va fi alocată nicio sumă acestui gen de proiecte a intrigat conducerea bisericii. Vizibil deranjat de decizia guvernului, liderul BOR a lăsat impresia că vrea să intre într-un joc al ofertelor: „Suntem de acord nu numai să se impoziteze veniturile, ci să și renunțăm la salarii de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv ne-a luat statul ca proprietăți.”

„Revoluția” guvernului a ținut doar o zi, proaspătul prim-minstru dând senzația că face pași înapoi, spunând că guvernul va finanţa, totuși, proiectele BOR, dar „în funcţie de posibilităţi“. Unii analiști au concluzionat că premierul a avut curajul tehnocratului doar pentru o singură zi, adoptând apoi postura politicianului dispus să intre în negocieri. Oricum, salariile preoților vor crește în 2016, fapt care atenuează posibila „lovitură” primită de BOR. În plus, alocările bugetare pentru culte se fac la începutul anului următor. Este timp încă suficient pentru îmbunătățirea cifrelor. Însă, chiar și în aceste condiții, tema lansată acum în spațiul public merită să fie analizată, fiindcă, dacă s-ar concretiza, ar putea aduce beneficii pe termen lung. În această privință, sunt vizate toate cultele susținute de stat.

Controverse cu multe zerouri

Discuția pe tema finanțării este posibil să fie canalizată într-o direcție greșită. Ideea salarizării corpului clerical sau a investițiilor din bugetul statului în construcții religioase au forțat taberele combatante (religioase și seculare) să scoată la bătaie tot mai multe cifre. „Vrem spitale, nu catedrale”, strigă unii de mult timp, chiar și în stradă, invocând numărul de biserici care este net superior spitalelor sau școlilor. Tabăra pro-BOR argumentează că sumele alocate bisericii sunt infime, mult sub 1 procent din buget. În plus, au aruncat în ring și statistici comparative. În SUA, de pildă, ar fi 350.000 de biserici la 5.500 de spitale. Mai precis, aceasta înseamnă 1 spital la 62 de lăcașuri de cult. Prin comparație, România ar sta chiar mult mai bine: 1 spital la 40 de lăcașuri de cult. Americanii par „fruntași” și în altă privință: 1 spital la 56.000 de locuitori, în contrast cu 1 spital la aproximativ 43.000 de locuitori în România. Deci, vocile contestatarilor ar trebui să fie mai domolite. Trecând însă dincolo de jocul cifrelor, este posibil ca ambele tabere să fie în eroare și să își desfășoare lupta într-o zonă fără miză.

Chiar ar trebui să ne îngropăm în cifre?

Nu se poate spune cu certitudine că problemele din sănătate sau educație sunt generate de investițiile în construcții religioase. Mai degrabă pot fi invocate vicii de sistem întreținute de corupție, politizare și incompetență. Însă, pe de altă parte, este legitim să ne întrebăm dacă finanțarea cultelor religioase (nu doar a BOR) ar trebui să continue. În aceasta constă problema de fond. Nu sumele de bani alocate sunt esența. Aceste sume pot să fie chiar și infime, dar aceasta nu înseamnă că sunt și corecte. Problema fundamentală gravitează în jurul unui principiu, cifrele fiind doar partea vizibilă a icebergului. Totuși, mulți preferă jocul cifrelor pentru a acredita ideea că România are o situație bună sau mai rea (depinde de cine și cum vrea să decripteze datele). Puțini se mai întreabă din ce fonduri s-au construit bisericile americane. Nu numărul acestora contează, ci sursa de finanțare (bisericile se autofinanțează).

Soluții cu condiții

În intervenția sa, Patriarhul recunoaște că cele două probleme spinoase (alocările din bugetul statului și salarizarea preoților) ar putea fi rezolvate dacă statul va înapoia bisericii ceea ce i-a fost luat în mod „abuziv”. Despre ce ar fi vorba? Dacă Patriarhul invocă proprietățile confiscate de către regimul comunist, instanțele de judecată ar trebui să decidă, nu o structură guvernamentală. Cel mai probabil, însă, face aluzie la secularizarea averilor mănăstirești, una dintre marile reforme ale lui Cuza, cu rol decisiv în modernizarea statului român. Atunci a fost rezolvată o problemă (împroprietărirea țăranilor) prin crearea unei alte probleme (salarizarea preoților). Măsura era absolut necesară în vederea progresului unei țări care se dorea modernă, dar tolera practici rupte dintr-un trecut îndepărtat (cum era, de exemplu, robia țiganilor, rezolvată doar cu puțin timp înaintea reformei).

În aceeași ordine de idei, pretenția liderilor bisericii majoritare ar trebui să fie însoțită și de consecvență. Dacă se invocă corijarea nedreptăților de după 1945, atunci Biserica ortodoxă nu a fost cea mai vitregită, fiind chiar beneficiara directă a acestor nedreptăți. BOR nu s-a grăbit să restituie proprietățile confiscate abuziv de la greco-catolici, subiectul acesta ținând mulți ani capul de afiș al presei după 1989. Gestul mitropolitului Corneanu al Banatului a rămas unic. Acesta s-a dus la omologul său greco-catolic şi i-a spus: „Dragă frate, aceasta este a voastră! Iată şi cheile!” A fost unul dintre gesturile de retrocedare a bisericilor din Banat care au aparţinut românilor greco-catolici, deşi arhiepiscopii din Ardeal au refuzat să facă același lucru. În multe alte părți a fost nevoie de ani îndelungați de procese. Greco-catolicii spun că, din cele 2000 de biserici pe care le aveau înainte de război, le-au fost retrocedate, în 25 de ani, doar 120 de biserici.

Partea bună

Depășind toate jocurile de culise care au avut loc în ultimele două decenii și jumătate, există o nuanță pe care unii o trec sub tăcere, împiedicându-se excesiv de chestiuni de ordin material. Poate că discuțiile referitoare la alocările financiare, inclusiv la salarizarea clerului, nu ar mai trebui percepute ca un atac la adresa bisericii (indiferent de confesiune) sau a neamului. Controversele, oricât de deranjante sunt, pot contura oportunitatea unei revitalizări a bisericilor creștine din România. Întreținute doar din banii enoriașilor, bisericile ar fi nevoite să se repoziționeze și să experimenteze un proces autentic de întoarcere spre nevoile umane. Nu ar mai fi preocupate doar de forme, ci și de esențe. Ca în orice relație sănătoasă, succesul este strâns asociat cu serviciul oferit. O îmbunătățire a ofertei și o creștere a relevanței i-ar putea convinge pe unii care sunt acum detașați de viața bisericii să se simtă parte integrantă a acesteia. Deocamdată, apelul la resursele statulului nu face decât să indice un eșec de ordin interior. Chiar și în condițiile subțierii fondurilor, asta nu ar trebui să fie o mare problemă. Biserica ar avea șansa abandonării opulenței și angajării pe un drum care să o definească mai degrabă ca slujitoare a oamenilor.

semneletimpului.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Florin Ianovici: Printre lacrimi

Iov 14:1 Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Ionuț venise …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!