VIDEO: 27 de centre de tortură, descoperite în Siria

În contextul în care autorităţile siriene sunt în cea de-a 16-a lună de represiune violentă a protestelor anti-guvernamentale, Human Rights Watch a făcut public un raport de 81 de pagini care documentează funcţionarea a cel puţin 27 de centre de tortură a protestatarilor şi activiştilor din opoziţie, pe teritoriul Siriei.
„Materialul publicat astăzi prezintă dovezi ale unui sistem de tortură îngrozitor,” a declarat David Mepham, director al Human Rights Watch în Marea Britanie, pentru ABC News. „Oamenii sunt arşi cu acid, abuzaţi sexual, bătuţi, electrocutaţi, tot felul de lucruri îngrozitoare li se întâmplă în centrele astea.”
Mepham a explicat cum, printr-o investigaţie atentă şi de lungă durată, HRW a localizat fiecare centru şi a aflat şi numele celor care le administrează. Datele sunt publicate pe site-ul organizaţiei şi în raportul „Torture Archipelago: Arbitrary Arrests, Torture and Enforced Disappearances in Syria’s Underground Prisons since March 2011″.

În urma publicării raportului, organizaţia a cerut ca cei responsabili să fie judecaţi pentru crime împotriva umanităţii, iar diplomaţi de top din Franţa şi Germania au declarat că Assad trebuie să renunţe la putere cât mai repede.
Veridicitatea informaţiilor
Deja de luni de zile presa internaţională scrie despre masacrele şi atrocităţile care au loc în Siria. Raportul ar fi primul document care dă detalii amănunţite cu privire la aceste abuzuri de putere. Dar de unde toate aceste detalii, dacă nici jurnaliştii şi nici măcar observatorii ONU nu au putut să intre în zonele unde se anunţaseră masacre, pentru a putea evalua situaţia?
Ole Solvang, cercetător pentru HRW, a scris într-un editorial pentru CNN cum a fost posibilă strângerea informaţiilor şi localizarea centrelor de tortură.
„Arhipelagul Torturii” este sinteza a peste 200 de interviuri cu martori (dezertori sau victime) care au identificat locaţiile, agenţiile responsabile şi în multe cazuri comadanţii aflaţi la conducerea centrelor.
Ei au fost rugaţi să deseneze sediul, camera în care au fost ţinuţi, să descrie metodele de tortură şi să divulge numele altor deţinuţi şi a gardienilor. Au fost studiate cicatricile lor, fotografii şi victimele au indicat pe imagini prin satelit unde se localizează clădirile în care au fost deţinuţi şi torturaţi. Aceleaşi întrebări au fost puse dezertorilor care au lucrat în aceste centre sau le-au vizitat şi care au divulgat numele superiorilor lor.
Din coroborarea informaţiilor furnizate de martori, s-a identificat o reţea subterană de clădiri folosite ca centre de tortură de către autorităţi. În raport au fost trecute doar locurile identificate de doi sau mai mulţi martori, 27 la număr. În realitate este posibil să fie mai multe.
Au fost descrise mai multe metode de tortură, printre care bătăi prelungite, impunerea unor poziții dureroase pe perioade mari de timp, folosirea șocurilor electrice, arderea cu acid, agresiuni sexuale și umilințe, smulgerea unghiilor șiexecuții false.
Raportul însă, nu specifică cum s-a luat legătura cu aceşti 200 de martori sau cine sunt în realitate. Datorită faptului că acesta este un raport public, martorii au rămas sub anonimat, folosindu-se pseudonime pentru identificarea surselor informaţiilor.
Şi la identificarea locurilor există o mică şansă de eroare, deoarece, după cum se precizează şi în raport, unii martori nu au putut identifica locul pentru că fuseseră legaţi la ochi, iar alţii au fost mutaţi în câte 4,5 centru de tortură, pe perioada detenţiei. Unii însă au putut să identifice locaţia deoarece cunoşteau zona sau au aflat de la gardieni sau alţi deţinuţi.
Identificarea celor care răspund de aceste centre este şi ea o problemă din cauza nivelului înalt de secretizare în jurul acestor centre şi a serviciilor de inteligenţă siriene. Conform martorilor intervievaţi de HRW, cei care conduceau aresturile nu se prezentau, nici nu ofereau vreo justificare legală pentru arest şi nu ofereau informaţii despre locul unde vor fi duşi.
De obicei, după arest, deţinuţii erau duşi la poliţia locală sau în stadioane, şcoli sau spitale, unde erau îngrămădiţi pentru primul interogatoriu şi colectarea datelor personale. Abia după aceea erau transferaţi în centrele de tortură din Damasc, Homs, Idlib, Latakia, Daraa, sau Hama.
Totuşi, „în unele cazuri a fost posibilă coroborarea informaţiilor despre cei care se ocupă de centre prin interviuri cu mai mulţi martori sau surse publice,” este scris în raport.
Care vor fi urmările publicării acestui raport?
Ole Solvang spunea pentru CNN că speră ca divulgarea acestor informaţii să îi aducă în faţa justiţiei internaţionale pe cei responsabili de crime împotriva umanităţii.
Doar că Siria nu este semnatară a Statutului de la Roma care a creat Curtea Penală Internațională și asta înseamnă că tribunalul nu are jurisdicție decât dacă membrii Consiliului de Securitate al ONU adoptă o rezoluție care să sesizeze cu privire la Siria. O astfel de mișcare este puțin probabilă, din cauza opoziției Rusiei și Chinei.

Galerie video:

www.semneletimpului.ro