Vă taie respirația! Cum sunt TRANSFORMAȚI fetușii avortați in surse de profit.

Grupul Center for Medical Progress, care a publicat şase înregistrări video ce au expus vânzarea de copii avortaţi sau doar a unor organe ale lor de către organizaţia non-profit Planned Parenthood, a publicat o nouă înregistrare video cu o altă descoperire şocantă. Acest ultim video arată cum cea mai mare companie americană de avorturi recoltează creierul unui copil avortat care încă trăia, conform LifeNews.com.

avorton-copil-fetus-600x368

Înregistrarea video o prezintă pe Holly O’Donnell, o flebotomistă licenţiată care fără să bănuiască ceva a acceptat la sfârşitul anului 2012 o slujbă de “tehnician de procurare” la StemExpress, o companie specializată în ţesuturi fetale şi de “biotech start-up”. StemExpress este compania care acţionează ca intermediar şi cumpără de la Planned Parenthood organe de la bebeluşii avortaţi pentru a le vinde universităţilor pentru cercetări sau în alte locuri. StemExpress a lucrat în parteneriat cu Planned Parenthood până săptămâna trecută, când a anunţat în linişte ca şi-a încetat relaţia de cooperare cu corporaţia specializată în avorturi.

În noul material video, O’Donnell descrie cum se desfăşoară o zi de recoltare de organe fetale la clinicile de avortare ale Planned Parenthood. Ea descrie povestea îngrozitoare a recoltării unui creier intact de la un bebeluş avortat, a cărui inimă încă bătea după avortare. Incidentul a avut loc la clinica Planned Parenthood Mar Monte din oraşul San José, California, relateaza epochtimes-romania.com

Clinica Planned Parenthood din San José efectuează avorturi pentru sarcini care au ajuns până în cea de-a 20-a săptămână. Făcând referire la inima care încă bate în cazul unui fetus avortat, O’Donnell susţine: “Nu ştiu dacă acest lucru înseamnă că fetusul este tehnic mort sau în viaţă.”

Grupul Center for Medical Progress susţine că Planned Parenthood încalcă legile federale care cer ca bebeluşii care supravieţuiesc avorturilor să primească tratamente şi îngrijiri medicale corespunzătoare. Legea din California interzice orice fel de experimentări pe fetuşii care au bătăi perceptibile ale inimii.

Grupul indica de asemenea că StemExpress a fost citat în literatura ştiinţifică publicată ca o sursă de inimi fetale folosite pentru perfuzia Langendorff – o procedură care menţine o inimă în viaţă după ce a fost înlăturată dintr-un corp.

O’Donnell a relatat cum supervizorul ei de la StemExpress i-a dat instrucţiuni de a tăia faţa fetusului pentru a scoate creierul.

În materialul video mai sunt incluse înregistrări cu dr. Ben Van Handel, director executiv al Novogenix Laboratories, LLC, şi cu Perrin Larton de la Advanced Bioscience Resources, Inc. (ABR). Novogenix este o companie care recoltează organe fetale de la avorturile realizate de Planned Parenthood Federation of America, iar ABR este cea mai veche companie specializată în procurarea de ţesuturi fetale şi lucrează cu Planned Parenthood în San Diego şi cu alte clinici din SUA.

Van Handel recunoaşte că “există momente când, după ce s-a finalizat procedura, inima încă bate”.

Într-o declaraţie pentru LifeNews.com, directorul grupului Center for Medical Progress, David Daleiden, a discutat despre ultimul material video publicat de grupul său.

“Videoclipul de astăzi conţine imagini uimitoare privind acţiunile barbare, crude ale practicii folosite de Planned Parenthood de a recolta şi vinde părţi din fetuşi, în unele cazuri fetuşii fiind livraţi intacţi şi în viaţă. Planned Parenthood este o organizaţie criminală la toate nivelele şi ar trebui să nu mai primească fonduri din buzunarele contribuabililor şi să fie judecată pentru atrocităţi comise împotriva umanităţii.”

Sursa: cyd.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Încă un oraș european introduce semafoarele toleranței

Madridul, capitala Spaniei, se alătură altor orașe europene precum Viena sau Hamburg şi adoptă aşa-numitele …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!