Uzbekistan: Politia a impiedicat mai multe mame crestine sa-si alapteze copiii

Un grup de creștini din capitala uzbecă, Tașkent, a fost reținut și torturat, după ce poliția a percheziționat o casa privata, in care acesta organizase o intrunire de rugaciune relateaza lonews.ro
uzbekistan politie mame crestine
Printre cei deținuti timp de 9 ore, s-au numarat mai multe mame care alăptau si care au fost împiedicate sa-si hraneasca, astfel, copiii, până când au semnat declarațiile împotriva gazdei lor, Sarvar Juliev.

In timpul detenției lor, trei dintre creștinii au fost pălmuiti; un altul a fost lovit în cap și abdomen. Tuturor li s-a refuzat accesul la apă sau la o toaletă.

Cei 12 deținuți adulți, si chiar unii copii mai mari care au fost retinuti cu ei, au fost forțați să semneze declarații împotriva lui Juliev, declarând că le-a “indus credința lui Iisus Hristos”. Poliția a confiscat, de asemenea, literatura crestina, bani și obiecte personale.

Membrii Bisericii au fost, ulterior, condamnati și amendati pentru “ofense administrative”, detinere de materiale religioase și propaganda religioasă.

Raidul a urmat, aparent, unor rapoarte ale unui profesor care remarcase ca doi dintre elevii săi împărtășeau credința lor creștina altor copii. Creștinii locali au declarat, insa, ca cei doi copii acționasera din proprie inițiativă.

Uzbekistanul este, oficial, o republică democratică laică, insa uzbecii sunt, in majoritatea lor, musulmani.

Despre infoCrestin

Citeste si:

Erdogan a scos pe piață moscheia gonflabilă. Salafiștii fac plajă și se roagă

Președintele turc Erdogan, care nu își ascunde ambițiile de a deveni noul lider al lumii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!