Un pastor din Florida, arestat în timp ce se pregătea să ardă aproape 3.000 de exemplare de Coran

Un pastor din statul american Florida, care plănuia să ardă 2.998 de exemplare din Coran, a fost arestat. Slujitorul Domnului a declarat că dorea astfel să aducă un omagiu memoriei celor 2.998 de victime ale atentatului de la 11 septembrie.

Pastorul Terry Jones, în vârstă de 61 de ani, a intrat în vizorul poliţiştilor americani, după ce a spus că vrea să dea foc, într-un parc, la 2.998 de copii ale Coranului, în memoria celor 2.998 de victime ale atentatului de la 11 septembrie.

În autoturismul pastorului au fost găsite cele aproape 3.000 de carţi considerate de musulmani sfinte, un grătar pe bază de kerosen şi mai multe sticle cu substanţe inflamabile.

Terry Jones se afla în maşină cu un alt pastor din parohie, care ar fi urmat să-l ajute la arderea cărţilor, intenţie pe care au anunţat-o pe Internet.

Autorităţile au luat în serios ameninţările, cu atât mai mult cu cât Terry Jones nu se afla la prima abatere de acest fel. În urmă cu doi ani, Jones a dat foc unui exemplar din Coran , ceea ce a stârnit un amplu val de proteste în Orientul Mijlociu şi în Afganistan.

www.b1.ro

Despre

Citeste si:

Egipt – Autoritățile egiptene cedează în fața presiunilor venite din partea extremiștilor și închid biserica

O biserică din provincia Minya, Egipt, a fost închisă în ultima lună de autoritățile locale, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!