Un nou raport: sute de copii din Pennsylvania, abuzati sexual de zeci de clerici romano-catolici

Pe parcursul a 40 de ani, sute de copii din Pennsylvania au fost abuzati sexual, de catre zeci de preoti romano-catolici, conform unui nou raport oficial al Marelui Juriu, citat de publicatia RT, comportamentul acestora fiind, totodata, acoperit de episcopi.

abuz-copii

“Crimele odioase comise asupra acestor copii, pe care le-au îndurat, sunt absolut de neconceput”, a declarat procurorul general de stat Kathleen Kane, potrivit Reuters.

“Aceste animale de pradă au profanat o încredere sacră și le-au chinuit pe victimele lor, chiar în locurile în care acestea s-ar fi simțit cel mai mult în condiții de siguranță”.

Raportul Marelui Juriu a evidențiat abuzuri comise de circa 50 de preoți catolici, descriind victimele ca fiind incredibil de mult traumatizate și cel puțin una dintre ele luandu-si propria viata, ca rezultat al acestor abuzuri. De asemenea, au fost amintiti fostul episcop catolic al Diocezei de Johnstown-Altoona, James Hogan, care a decedat în 2005, si succesorul său imediat, Joseph Adamec, care s-a retras în 2011, ca “nereusind să-i protejeze pe copii”, din cauza “dorinței de a evita un scandal public”.

In plus, raportul arata, conform RT, că liderii le-au permis preoților acuzați să revina la lucrarea lor, “in deplina cunoștință a faptului că erau prădători de copii”.

“Ca lupi deghizati in pastori – acești bărbați au rapit inocența copiilor, abuzandu-i sexual pe membrii cei mai inocenti și vulnerabili ai societății și ai Credinței Catolice”, afirmă raportul.

Potrivit revistei “Patch”, Marele Juriu a ascultat mărturii, care detaliază faptele comise de către preoții catolici. Unora dintre copii li s-au oferit, totodata, alcool și pornografie. În alte cazuri, preotii ar fi folosit hipnoza, pentru a-i impinge pe copii sa efectueze acte sexuale.

În timp ce Biserica Catolică a caterisit sute de preoti pentru abuzuri asupra copiilor, iar Papa Francisc a implorat iertare pentru acest scandal, criticii si supravietuitorii abuzurilor sexuale au susținut că este nevoie de mult mai multă acțiune.

“Suntem intristati, dar nu mai puțin surprinsi”, a declarat David Clohessy, director al Rețelei Supraviețuitorilor Celor Abuzati de Preoti, pentru Reuters, conform RT. “Aceasta dovedește ceea ce am sustinut mult timp: că, chiar și acum, sub masca ‘reformei’, episcopii continuă să-i înșele pe enoriași și publicul, in eforturile lor de a ascunde abuzurile”.

In mod special, raportul Marelui Juriu a declarat că agresorii nu pot fi urmăriti penal, deoarece termenul de prescripție pentru multe dintre infracțiuni a expirat, iar mulți dintre cei acuzați sunt chiar decedați.

El a sugerat ca parlamentarii trebuie să elimine limitările pentru infracțiunile sexuale comise împotriva minorilor și sa suspende limitările pentru toate victimele abuzurilor sexuale, astfel încât cazurile lor să poată fi auzite.

Într-o declarație, Dioceza catolica de Johnstown-Altoona a sustinut că a cooperat pe deplin in cadrul anchetei și ca va continua să facă acest lucru.

“Este un moment dureros și dificil”, a declarat Episcopul catolic Mark Bartchak de Johnstown-Altoona. “Regret profund orice prejudiciu suferit de copii, și îi îndemn pe credincioși să mi se alăture în rugăciune pentru toate victimele abuzurilor”.

Sursa: lonews.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Franța: Scenele care descriu Nașterea Domnului sunt definitiv interzise în clădirile publice

Consiliul de Stat a decis să interzică expunerea scenelor care descriu Nașterea Domnului (în franceză …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!