Un mesaj fals de pe Twitter a anunţat că Papa Benedict al XVI-lea a murit

Un mesaj fals de pe Twitter dat în numele cardinalului secretar de stat al Sfântului Scaun, Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, susţinea joi pe Internet faptul că Papa Benedict al XVI-lea a murit, anunţ negat imediat de către purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, relatează AFP.

Pe adresa @CardBertone a reţelei de socializare Twitter, a aparut la ora 19.00 (20.00, ora României), în limba italiană, următorul mesaj: “Sfântul Părinte a murit pe neaşteptate în după-amiaza de astăzi (joi).Anunţăm acest eveniment cu durere şi consternare “.

Versiuni în limba spaniolă, engleză şi franceză au apărut imediat, dezminţite şi acestea de nenumărate mesaje care raportau că acel profil de twitter era un fals.

“Este un fapt fără fundament: la fel ca şi anunţul, care a fost raportat. Nu are nici un sens şi nici o credibilitate, şi nu merită atenţie”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, preotul Federico Lombardi.

Papa, care va împlini vârsta de 85 de ani în aprilie, a arătat recent unele semne de oboseală, normale pentru vârsta lui, dar nu şi-a restrâns activităţile, trebuind chiar să meargă în Mexic şi Cuba până la sfârşitul lunii martie.

www.gandul.info

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!