Un creștin a devenit guvernatorul capitalei celei mai mari țări musulmane din lume

Un creștin a devenit  pentru prima dată în ultima jumătate de secol, guvernator de Jakarta, capitala Indoneziei, cea mai mare țară cu majoritate musulmană din lume, în pofida opoziției islamiștilor radicali, informează France Presse.

Învestit de noul președintele al țării Joko Widodo, căruia îi succede în acest post, Basuki Tjahaja Purnama este și primul guvernator de Jakarta provenit din minoritatea chineză din Indonezia.

Outsideri politici și cu origini sociale modeste, fără legătură cu anii negri ai dictaturii Suharto, cele două personalități întruchipează noua generație de lideri reformatori și liberali considerați o amenințare de către conservatorii religioși.

Mișcări islamiste s-au exprimat în mod repetat contra accederii unui “necredincios” la guvernoratul Jakartei și au încercat să împiedice desfășurarea ceremoniei de învestitură.

“Nu pot să plac la toată lumea”, a reacționat cu răceală noul guvernator, ai cărui susținători au venit în număr mare la ceremonie.

Guvernatorul are funcții echivalente cu cele ale unui primar, scrie AFP.

Despre

Citeste si:

Franța legalizează pedofilia: 13 ani ar putea deveni vârstă minimă pentru consimțământul sexual

Ministrul francez al Justiției a declarat luni că vârsta de 13 ani „ar putea fi …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!