Un bărbat crestin a fost condamnat la moarte pentru un mesaj pe care l-a dat pe WhatsApp

Un bărbat de religie creștină a fost condamnat la moarte în Pakistan, după ce un prieten apropiat l-a acuzat că a promovat pe rețelele de socializare mesaje batjocoritoare la adresa Islamului.

Potrivit The Guardian citat de evz.ro , bărbatul se numeşte Nadeem James, are 35 de ani şi a fost arestat în iulie 2016, după ce prietenul său cel mai bun l-a acuzat ca a dat mesaje ironice pe WhatsApp la adresa Profetului Mohamed.

În Pakistan, care este o ţară majoritar musulmană, blasfemia este o infracţiune, iar materialele care îşi bat joc de Profetul Mohamed se pedepsesc cu moartea. Cele mai multe cazuri ajunse în tribunal sunt împotriva minorităţilor religioase.

Avocatul Riaz Anjum a declarat că, în acest caz, clientul său va contesta decizia judecătorilor, anunţată într-un tribunal din Gujrat.

În aprilie 2016, în Pakistan a fost un mare scandal după ce stidentul Mashal Khan a fost bătut până a murit, din cauza unei discuţii în contradictoriu despre religie. Poliţia a arestat peste 20 de studenţi şi câţiva membri ai facultăţii. De atunci, Parlamentul a adăugat câteva elemente legate de blasfemie la legile în vigoare, pentru prevenirea acestor cazuri.

Din 1990 şi până acum, în Pakistan s-au înregistrat cel puţin 67 de crime din cauza unor acuzaţii nedovedite de blasfemie, potrivit unor studii indepedente citate de Reuters.

Despre infoCrestin

Citeste si:

Myanmar (Burma) – Creștini răniți și proprietăți distruse în urma atacurilor din partea unor budiști

  Patru creștini au fost răniți – doi dintre ei atât de rău încât au …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!