Titus Corlățean, detalii revoltătoare în cazul Bodnariu: E un abuz, autoritățile norvegiene au rupt cu brutalitate copiii de familia lor. Oriunde în lume așa ceva este infracțiune și este pedepsit de legea penală

Cazul familei Bodnariu, căreia autoritățile norvegiene le-au luat cei cinci copii, continuă să stârnească reacții pe rețele de socializare și luări de poziție ale unor oficiali români.
images

Românii din țară nu au rămas insensibili, organizând sâmbătă, la prânz, un protest în fața Ambasadei Norvegiei la București.

Drama familiei de origine româno-norvegiană, căreia i-au fost luați cei cinci copii de către protecția copilului din Țara Fiordurilor, a fost subiectul tratat la emisiunea Universul credinței de la TVR, moderată de Rafael Udriște. Unul dintre copiii familiei Bodnariu ar fi spus la școală că părinții ei o lovesc uneori. În acest caz ar fi implicată și o învățătoare, care ar fi sesizat autoritățile, reclamând că părinții își îndoctrinează copiii. Aceasta, după ce una dintre fetițe a cântat la școală un cântec religios.

Un caz care a șocat opinia publică românească, fiind vorba și despre un copil de trei luni, care este alăptat.

Senatorul Titus Corlățean, invitat la Universul credinței: “Protecția copilului este o instituție de care se tem și norvegienii, ca nu cumva un vecin să sune la Poliție și să reclame vreun “abuz”. Sunt mii de copii rupți de părinții lor în ultimii ani, mai ales familii venite din străinătate. În cazul Bodnariu, este vorba despre o familie cu tată român și mamă norvegiană, copiii fiind rupți cu brutalitate și plasați nu știu pe unde, acum lucrându-se, din câte știm noi, la plasarea spre adopție. Fără nici un fel de anchetă socială serioasă, fără ca acești inspectori să vorbească cu familia la ei acasă, cu vecinii, și nu într-o secție de poliție.

Interesant este că sesizarea inițială s-a făcut telefonic, a fost înregistrată, pentru ca ulterior directoarea, văzând cum evoluează lucrurile, să revină, să spună acestui serviciu că este o familie bună, că părinții au grijă de copii. Această a doua revenire nu a fost luată în considerare. Mecanismul s-a pus în funcțiune în mod brutal și sunt abuzuri de procedură: două dintre asistentele sociale aparținând acestei instituții au avut o discuție separată cu mama copiilor, sfătuind-o să depună plângere că tatăl are un comportament violent și “atunci vom putea rezolva problema. Îți dăm copiii înapoi, îi plasăm cu tine separat și practic tatăl este cel incriminat.” Oriunde în lume așa ceva este infracțiune și este pedepsit de legea penală”.

www.activenews.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Franta: DA vălului ISLAMIC în şcoli, NU slujbelor la TV

Marlène Schiappa, secretară de stat pentru egalitatea bărbaţi – femei, aprobă vălul islamic, dar este …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!