Teoria despre potop, un argument pentru studenţii creaţionişti

În discuţiile academice, studenţii care sunt adepţi ai creaţionismului biblic au un nou aliat: a opta ediţie a cărţii „La început: Dovezi convingătoare ale creaţiunii şi ale potopului”, scrisă de Walt Brown.

o_noua_teorie_despre_potop_da_dreptate_bibliei (forum.prisonplanet.com)

Brown, care este director al Centrului Ştiinţific pentru cercetarea creaţiei din Phoenix, prezintă o teorie a potopului care contrazice teoriile care dau pământului vârsta de miliarde de ani. Scopul acestei teorii înaintate de Brown este acela de a oferi studenţilor creştini răspunsuri concrete, care să fie convingătoare în discuţiile evoluţioniste din sălile de clasă. El însuşi fost ateu, Brown confirmă scrierile Bibliei, dar spune că teoria sa nu se bazează pe miracole, ci pe date observabile, ce pot fi analizate de oricine.

Brown prezintă o teorie numită „teoria hidroplăcilor” (hydroplate theory), care foloseşte fosilele descoperite (cu vârsta de aproximativ 5.000 de ani), ca argument pentru potopul descris de Biblie în cartea Genezei. În sprijinul argumentaţiei sale, Brown mai aduce şi nivelul mărilor şi oceanelor, care înainte de potop era aproximativ jumătate faţă de cel de acum.

Brown explică potopul ca o inundaţie globală, cauzată atât de ploaie cât şi de o erupţie a apelor de adâncime. Teoria spune că, la început, suprafaţa pământului era un înveliş subţire, care separa apele de la suprafaţa pământului de cele din interior, aşa cum menţionează şi versul 7 din Geneza 1: „Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii.”

Pământul era un singur continent, sub care se aflau, la doar 16 kilometri, ape subterane într-o cantitate egală cu jumătate din volumul prezent al oceanelor. Presiunea scoarţei terestre asupra apelor subterane a determinat o întindere a învelişului pământului, care a determinat o fisură ce s-a largit şi a încercuit pământul în două ore, având o viteză de 5 kilometri pe secundă. Aceasta explică versetul biblic din Geneza care spune „În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.”


Crăpătura a determina o explozie a apelor din adâncuri, care a avut 2 consecinţe. În primul rând, apa care a fost propulsată la 32 de kilometri în atmosferă a produs ploi torenţiale nemaiîntâlnite până în prezent. În al doilea rând, viteza şi presiunea apei au erodat cele două falii, producând o cantitate mare de sedimente care s-au răspândit pe suprafaţa pământului. Aceste sedimente au acoperit plante şi animale, formând fosile, şi au dat naştere dorsalei pacifice, care e vede şi astăzi pe fundul Oceanului Pacific. Totodată, cele două falii s-au îndepărtat şi au creat două continente citeaza revista semneletimpului.

Despre

Citeste si:

Primul Templu: primele artefacte gasite vreodata pe Muntele Templului

“Este prima dată când am descoperit artefacte din aceasta perioada in situ [la fata locului], …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!