Tanța de la Cluj – Păcală al pocăiților

În copilărie auzisem despre pățanie lui Tanța de la Cluj, un fel de Păcală al pocăiților, dar le luasem ca pe niște povești din folclor. Am dat joi peste un document în arhiva CNSAS care mi-a demonstrat că Tanța a fost într-adevăr o figură „beton”. Deși împuternicitul îi acuză pe pocăiții cei creduli că îl primesc prin case, documentul de mai jos este de un rarisim penibilism. Creduli fuseseră șefii de la Consiliul local și de la celelalte unități anchetate și muștruluite de Tanța!, în timp ce credincioșii penticostali erau reticenți față de acesta. Circulara Cultului mai bine ar fi fost trimisă la Dom’ Primar…!

——————————————————————–

Departamentul Cultelor
Inspector teritorial al jud. Bistrița-Năsăud

Informare
în legătură cu vizita dizidentului penticostal Tanța Vasile în comuna Maieru județul Bistrița-Năsăud.

În data de 30 august 1979, penticostalul disident Tanța Vasile, domiciliat în Cluj-Napoca, a fost arestat de organele de miliție din comuna Maieru, sub stare de arest fiind trimis la Cluj-Napoca. Numitul este cunoscut în foarte multe comunități penticostale mai ales pentru banii luați de la diferiți creduli, cărora le-a promis că le rezolvă diferite probleme. În decursul anilor a făcut multe vizite pe la credincioși penticostali, fiind unul dintre înrăiții dizidenți.

Venind în comuna Maieru a făcut diferite vizite de control la cooperativă, la brutărie, la câteva ateliere de prestație, dându-se drept organ de control al CC al PCR, reușind să se strecoare fără a fi legitimat. Pentru a preîntâmpina legitimarea, se folosea de talonul cu care a trimis la CC al PCR o scrisoare cu confirmare de primire, scrisoare la primirea căreia s-a aplicat și o ștampilă a CC al PCR, cei controlați neinsistând să citească ce anume este pe hârtia cu care se legitima.

În cele din urmă a ajuns „în control” și la Consiliul Popular Comunal, unde a intrat cu întrebări directe: „Pe unde-i primarul, unde-i cutare sau cutare, de ce cutare nu a luat măsuri să mute stația de autobuz, de ce lemnele nu sunt puse în curtea Consiliului, cum de atelierul X lucrează și poluează localitatea fără măsuri de protecție etc.”

Întrebările curgeau fără a se aștepta răspunsul și în cele din urmă a plecat, toți considerând că este vorba un organ de control. Abia în final, când s-a aflat că numitul s-a dus la un penticostal din sat, organele noastre s-au întrebat cine o fi și au început a bănui că este vorba de un impostor, trecând la legitimarea lui și în cele din urmă la legarea și transportarea lui sub stare de arest la Cluj-Napoca.

Din discuțiile avute cu conducători ai comunității din Maieru a Cultului Penticostal a reieșit că pe la comunitate sau pe la conducători ai comunității nu a fost, numitului de mai multă vreme fiindu-i „închisă ușa”, el caută legătura numai cu anumiți membri de la care poate să primească bani, mâncare.

Cazul deschis este încă necunoscut și în jurul lui nu s-a făcut popularizare. Am convenit cu pastorul județean ca din nou să se reia la toate comunitățile și să se prelucreze circulara nr. 42 a uniunii dată în 1979, punctul 5, legat de asemenea persoane care circulă prin comunități cu scopul de a-i jecmăni pe unii membri mai creduli și lipsiți de vigilență.

Inspector pr. teritorial Gheorghe Talpu

rascumparareamemoriei.wordpress.com

Despre

Citeste si:

SOCANT! Drepturile sexuale ale musulmanilor asupra femeilor crestine

Înainte să o violeze pe fetiţa ne-musulmană de 12 ani, luptătorul statului islamic îi explică …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!