T. Blair: Vestul doarme şi nu vede pericolul extremismului islamic

Aceasta este avertismentul pe care fostul prim ministru britanic îl adresează preşedintelui Barack Obama cu privire la evenimentele din orient şi la puterea tot mai mare pe care o are extremismul islamic.

tony_blair_avertizeaza_cu_privire_la_islamul_extremist (Foto: limitstogrowth.org)Avertismentul, împreună cu câteva comentarii despre islam, au făcut subiectul unui interviu pe care Tony Blair l-a dat luni cotidianului britanic The Daily Telegraph. Blair îşi bazează afirmaţia pe implicarea foarte mică a occidentului în două probleme.

Prima dintre acestea este situaţia actuală, în care ţările africane (Nigeria, Sudan, Mali, Tanzania şi Kenya) se confruntă cu tensiuni puternice între creştini şi islamişti. A doua este rolul major pe care îl joacă Frăţia Musulmană în Egipt (ţară în care se află şi cea mai mare comunitate creştină din Orientul Mijlociu – ortodocşii copţi)

În opinia lui Tony Blair, globalizarea are un rol important în crearea acestei tensiuni, care ameninţă siguranţa creştinismului în ansamblul lui şi cultura occidentală. Tensiunea aceasta a început să fie resimţită după 11 septembrie 2001, când a apărut tot mai ades ideea că occidentul oprimă islamul. Blair crede că această idee este din ce în ce mai puternică, ceea ce arată că extremismul islamic doreşte să obţină „supremaţia, nu co-existenţa”.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!