SUA denunţă accentuarea mondială a islamofobiei şi antisemitismului

Statele Unite s-au declarat alarmate luni de o creştere a islamofobiei în Europa şi Asia şi a antisemitismului în lume, în raportul anual privind libertăţile religioase.


În acest raport exhaustiv al Departamentului de Stat pentru 2012, secretarul de Stat John Kerry a criticat de asemenea reprimarea aripilor minoritate ale Islamului în ţările musulmane, precum şi cea a grupurilor religioase în Asia, mai ales în China.

“Libertatea religioasă nu este o invenţie americană. Este o valoare universală garantată de Constituţia noastră şi înrădăcinată în toate inimile”, a declarat Kerry în faţa presei. “Libertatea de a profesa şi de a practica credinţa sa, de a crede sau de a nu crede sau de a-şi schimba religia, este un drept natural pentru toate fiinţele umane şi aceasta este ceea ce noi credem”, a continuat el.

Secretarul a “îndemnat toate statele să acţioneze pentru a proteja această libertate fundamentală”.

Experţii Departamentului de Stat au făcut un tur al lumii practicilor religioase şi al capcanelor pentru credincioşi, cu un accent special în 2012 pe islam.

“Retorica şi acţiunile antimusulmane au sporit în mod clar, mai ales în Europa şi în Asia. Restricţiile guvernamentale, care corespund deseori unei animozităţi a societăţii, au avut drept consecinţe acte antimusulmane ce au afectat viaţa cotidiană a unui număr mare de credincioşi”, reclamă raportul.

“Negarea sau glorificarea Holocaustului”

Statele Unite acuză “guvernele care restrâng purtarea hainelor religioase, mai ales a vălului pentru femei în şcoli, funcţii publice şi în spaţii publice”, criticând la fel ca şi anul trecut Belgia pentru legislaţia sa împotriva burqa. Raportul atacă de asemenea India pentru interzicerea purtării vălului de către elevii din statele unde hinduşii sunt majoritari.

Diplomaţia americană nu a uitat de statele musulmane cu “majoritate sunnită sau şiită” acuzate de “reprimarea” grupurilor minoritare ale islamului, menţionând Arabia Saudită, Pakistanul, Indonezia, Bahrain sau Iranul.

Acest dosar pentru anul 2012 acordă de asemenea un spaţiu semnificativ Chinei, acuzată că a “hărţuit, arestat, condamnat la închisoare un anumit număr de credincioşi”, precum budişti tibetani, uiguri musulmani sau creştini.

Washingtonul a atacat şi Coreea de Nord, dar şi state mai apropiate din punct de vedere diplomatic precum Vietnam sau Myanmar, mai ales pentru că nu protejează minorităţile non-budiste, precum musulmanii rohingya.

De altfel, în momentul istoric în care preşedintele Barack Obama îl primea pe omologul său birman Thein Sein, ambasadoarea pentru Libertăţile religioase, Suzan Johnson Cook, declara pentru presă că “în Myanmar nu am văzut nicio ameliorare în materie de libertăţi religioase”.

Antisemitismul îngrijorează în continuare Statele Unite

Flagelul “continuă să se extindă în lume”, fie că este vorba “de negări sau glorificări ale Holocaustului” sau de “opoziţia faţă de politica israeliană pentru a justifica un antisemitism evident”.

Washingtonul arată cu degetul responsabilii guvernamentali sau religioşi din Venezuela, Egipt sau Iran pentru declaraţiile lor antisemite, citându-i pe nume pe preşedintele egiptean Mohamed Morsi şi omologul său iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Trasând manifestaţiile de ostilitate faţă de evrei de pe întreaga planetă, Departamentul de Stat ţinteşte profanările din Ucraina şi din Rusia şi denunţă partidul de extremă dreapta Jobbik din Ungaria precum şi acţiunile lui Mohamed Merah, islamistul francez care a asasinat în 2012 în sudul Franţei trei copii şi un profesor evreu precum şi trei paraşutişti citeaza mediafax.ro

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload