„Soţia lui Iisus” – contra-argumentele teologilor

Numeroşi reprezentanţi religioşi ai mai multor confesiuni au criticat atât conţinutul, cât şi provenienţa incertă a micului pergament care a făcut înconjurul lumii, în mai puţin de 24 de ore. Acesta ar lăsa să se înţeleagă că Iisus Christos a fost căsătorit.

reactii_mutliconfesionale_impotriva_casatoriei_lui_isus (Foto: smithsonianmag.com)Lideri catolici şi iezuiţi, pastori baptişti, profesori de studii biblice la seminarii teologice de prestigiu (precum Seminarul Teologic al Baptiştilor de Sud şi Seminarul Teologic Fuller), dar şi lideri ai unor biserici non-confesionale şi-au exprimat reticenţa şi dezacordul cu privire la pergamentul supranumit „Evanghelia soţiei lui Iisus”, atât în numeroase site-uri creştine, cât şi pe multe alte site-uri.

Prima critică ce este adusă materialului este autorul necunoscut şi proveninenţa incertă, deoarece prof. Karen King, care a dezvăluit fragmentul, afirmă că cel care i l-a încredinţat doreşte să îşi păstreze anonimatul. Astfel, nu se cunosc detalii cu privire la modul în care necunoscutul a putut intra în posesia unui pergament datând, se pare, din secolul IV d. Chr.

În plus, presupuşii autori ai textului – aşa cum apar ei identificaţi de prof. King – suntun grup agnostic restrâns, care nu este reprezentativ pentru grupurile creştine trecute sau prezente.

O a doua critică este cea legată de lipsa unui context al fragmentului, ceea ce îi determină pe mulţi să creadă că este vorba despre un fals sau doar o eroare de copiere. În ceea ce priveşte plasarea în contextul istoric, profesorii de la Seminarul Teologic american Fuller afirmă că nu se cunoaşte până acum vreo dezbatere care să fi avut loc în perioada vieţii lui Iisus cu privire la o potenţială căsătorie a Sa.

În schimb, dezbateri cu privire la o eventuală căsătorie şi speculaţii cu privire la alte aspecte din copilăria şi tinereţea Sa, au apărut mult mai târziu. De aceea, o altă critică este cea adusă vizavi de contradicţia evidentă dintre această informaţie şi suma numeroaselor texte creştine care afirmă şi confirmă că Iisus nu a fost căsătorit.

Dezbaterile şi speculaţiile ţin mai mult de folclor decât de existenţa unor date concrete care să confirme ipotezele. Aceste date nu ne spun nimic despre Iisus din Nazaret, persoana care a trăit în primele decenii ale secolului I, declară profesorul în teologie Joel B Green, citat de Christian Post.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!