SIRIA: Creștinii și americanii nu ce căuta printre noi

 

O serie de înregistrări video surprind umilințele și batjocura pe care le-au îndurat militarii americani, într-un oraș din nordul Siriei, în timpul intersectării cu rebelii sirieni susținuți de Turcia în lupta contra forțelor Statului Islamic regiunea respectivă.

Incidentele s-au petrecut în orașul al-Rai, aproape de granița cu Turcia, de unde luptătorii Statului Islamic au fost alungați recent de către Armata Siriană Liberă, (FSA- principala grupare rebelă care i se opune președintelui sirian Bashar Al-Assad), susținută de către forțele militare turce, în timpul unei incursiuni pe teritoriul nordic al Siriei demarată la sfârșitul lunii august.

Potrivit telegraph.co.uk, agresivitatea rebelilor față de americani ar arăta complexitatea păienjenișului de alianțe și dușmănii din Siria, unde mulți dintre aliații americanilor luptă unii contra altora, iar în sânul unora dintre grupările rebele suținute de SUA dospesc puternice sentimente antiamericane.

Luptătorii rebeli au fost surprinși zbierând din toți rărunchii împotriva americanilor, în timp ce camioanele acestora traversează în viteză gloata dezlănțuită.

”Creștinii și americanii nu își au locul printre noi. Vor să pornească o cruciadă de cucerire a Siriei. O să vă măcelărim! ”, zbiardă un bărbat din întregistrarea video.

Un altul urlă și mai tare: ”prietenii Statelor Unite sunt javre și porci. Au pornit cruciada împotriva Siriei și Islamului”.

Citeste mai mult pe:  www.evz.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Un al treilea (?) sex recunoscut oficial în Germania. El va fi înscris în documente.

Curtea Constituţională a Germaniei a cerut in data de  (9.11.2017) legalizarea unui al „treilea sex” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!