Sharia şi umbra sa deasupra Europei

Sharia şi umbra sa deasupra Europei

Există o asemenea problemă? Se poate vorbi la modul serios despre pericolul „islamizării Europei”? Care sunt dimensiunile reale ale problemei şi cum ar putea fi influenţată, pe termen mediu şi lung, dezvoltarea civilizaţiei spaţiului nostru?

Ce înseamnă Sharia, Legea Islamică, ce presupune ea şi care este nivelul său de acceptare în ţările europene cu minorităţi musulmane compacte şi deosebit de numeroase?

Să pornim de la concluziile unui studiu foarte serios Six Country Inmmigrant Integration Comparative Survey făcut de către un colectiv de cercetători de la Berlin Social Science Center aupra comunităţilor musulmane de origine turcă din şase ţări europene (Germania, Franţa, Olanda, Austria, Belgia şi Suedia) şi de origine marocană din patru ţări europene (Germania, Franţa, Olanda, Austria).

Fundamentalism – cele 3 reguli:

–     binecredincioşii ar trebui să se reîntoarcă necondiţionat înspre regulile etrne şi imuabile care au fost create în trecut –     aceste reguli au doar o singură interpretare posibilă şi sunt absolut obligatorii pentru toţi binecredincioşii –     regulile religioase au prioritate în raport cu cele ale lumii seculare

Principalul rezultat, deosebit de grav, foarte interesant dar deloc surprinzător, este că 60% dintre musulmani cer o reîntoarcere la rădăcinile spirituale ale Islamului, 75% nu acceptă decât o singură lectură a Coranului, fără interpretări, 65% că legile inspirate din religie sunt mai importante şi mai relevante decât legislaţiile civile locale, 44% sunt de acord cu ansamblul acestor trei reguli de bază care caracterizează fundamentalismul.  60% sunt ostili faţă de homosexuali, 45% sunt ostili faţă de evrei, 54% se tem de o distrugere a Islamului de către Ocidentul european. Prin comparaţie, doar 13-21% dintre creştini ar fi de acord cu instaurarea unor asemenea reguli în raport cu religia creştină.

O problemă? Absolut deloc, răspund unii oficiali europeni printre care Tur Landback, şeful Asociaţiei norvegiene a tribunalelor, care în 2011 propunea integrarea tribunalelor Sharia în sistemul judicar naţional, tribunalale Sharia nefiind recunoscute oficial, dar funcţionând în mod oficios în mai multe ţări occidentale europene, de mulţi ani de zile.

Nu e singura iniţiativă de acest gen, căci în 2008, Mgr Rowan Williams, arhiepiscopul de Canterbury, sugerase deja ca în legislaţia britanică să fie introduse câteva elemente din Sharia. Spunea Arhiepiscopul de Canterbury că trebbuie procedat de urgenţă la schimbarea în profunzime a mentalităţii europene, aceasta însemnînd, pe plan juridic, renunţarea la principiul universalităţii sistemului juridic, independent de morală, aceasta fiind considerată importantă doar în sfera privată. Arhiepiscopul estima că acest principiu care, din punct de vedere istoric, a îndeplinit un rol pozitiv în lupta pentru extinderea drepturilor majorităţii şi al limitării drepturilor minorităţilor privilegiate, nu mai răspunde acum necesităţilor societăţilor pluraliste de azi, alcătuite din gruprui care se referă la diferite principii morale. Susţinut în demersul său de cel mai înalt magistart al Anglei şi Ţării Galilor, Lordul Nicholas Addison Phillips of Worth Matravers care spunea că „nu văd niciun motiv pentru ca principiile Sharia, sau al oricărui alt cod religios, să nu constituie fundamentul unei medieri sau a altor forme alternative de rezolvare a conflictelor”.

Aferim, ar răspunde entuziast Redouanne Arouche din Belgia, şeful unui partid islamist care, foarte sincer şi convins, doreşte să impună Shiaria în ţara sa adopţie anunţând că:

”Nu există nici un fel de islam moderat. Coranul este legat de Sharia, de Sira şi de hadith (spusele lui Mahomed). Islamul nu este doar o dogmă, ci un sistem politic.”

Îngrijorări teoretice pentru fenomene marginale? Poate da, numai că uitaţi-vă şi la dezvoltarea exponenţială a activităţilor grupului musulman Muslims against the Crusades din Marea Britanie – pentru a nu vorbi decât de cel mai cunoscut exemplu – care a lansat o campanie vizând transformarea a 12 oraşe, inclusiv Londra (pe care o numesc Londonistan), în tot atîtea state islamice independente guvernate de Sharia.

În Franţa există zone întregi în cartierele mărginaşe – 751 de asemenea zone sensibile fiind raportate de „zones de non-droit” ZUS, cum apar ele notate pe un site oficial al guvernului francez, cu indicaţii precise pe hărţi satelit şi denumiri de străzi: aici trăiesc aprovixativ 5 milioane de cetăţeni francezi de origine musulmană. Situaţie similară cu cea din cartierele Scharbeek sau Molenbeek din Bruxelles, considerate din exact aceleaşi motive zone de risc ridicat…

Dezbaterea este una de fond, deoarece disputa reală este, de mai mult timp, între două modele culturale şi ideologice diferite, fiecare propunând un anume model de comportament, de valori asumate şi tradiţii. Pe de o parte, Europa a sintetizat aceste valori în Carta drepturilor fundamentale. Mai puţin ştiut este însă faptul că, la rândul său, şi lumea islamică are un asemenea cod cunoscut drept Declaraţia de la Cairo asupra drepturilor omului în Islam, adoptată în 1990 de către Organizaţia de cooperare islamică. Document extrem de interesant, evocat mai apoi de nenumărate ori în toate discuţiile care au loc acum în unităţile de analiză ce vizează contracararea pericolului extremist fundamentalist de sorginte islamică. Textul declaraţiei este absolut limpede în ce priveşte totala prevalenţă a regulilor Sharia în raport cu orice alt tip de coduri ale societăţii seculare:

„Art.10. Islamul este religia naturală a tuturor oamenilor….art. 12.În cadrul Legii Islamice, orice persoană are dreptul la liberă circulaţie…Art. 19. pct.d. Nici un fel de delict ca şi nici un fel de pedeapsă nu pot exista în afara normelor recunoscute de Legea Islamică. ..Art.24. Toate drepturile şi libertăţile enunţate în acest document vor fi subordonate dispoziţiilor prezente în Legea Islamică. Art. 25. Legea Islamică este singura sursă de referinţă pentru a interpreta sau clarifica orice articol din prezenta Declaraţie”.

Semnificativ în acest sens este comentariul pe care-l regăsim în textul semnat de Abdurrahman Al-Sheba (2009, pe situl Islamhouse.org)  în care, după ce prezintă textul Declaraţiei respective, vorbeşte despre „specificităţile acestor drepturi în raport cu Sharia”:

„Este vorba despre drepturi şi daruri din partea lui Allah, nu unele omeneşti care sunt condiţionate de pasiuni, invidii, capricii şi interese de toate felurile…Sunt drepuri care sunt legate de credinţa islamică şi care sunt protejate de legea divină…Sunt drepturi stabile ce nu pot fi schimbate, nici reduse, nici suspendate, oricare ar fi perioada de timp, locul sau situaţia…Sunt drepturi delimitate şi nu absolute, astfel încât să nu fie în contradicţie cu fundamentele Shariei Islamice…Spre exemplu, libertatea opiniilor sau de expresie este garantată pentru toţi…dar este limitată pentru a se evita ca ea să fie prost folosită: există frontiere ce nu trebuie depăşite, altfel ar fi haosul total, violarea legilor lui Allah, opresarea indizilor şi decadenţa societăţii.”

Este vorba despre o situaţie foarte serioasă pe care de-abia acum o realizează politicienii europeni foarte doritori să păstreze corectitudinea politică. Împingând-o chiar la limte extreme în momentul când, de ani de zile, au refuzat cu îndârjire o dezbatere reală asupra amplorii fenomenului şi a cauzei sale de fond, anume eşecul aproape total al politicii de asimilare culturală şi mai ales religioasă a comunităţilor musulmane în ţările de adopţie. Uniunea Europeană propune în continuare folosire modelului multi-cultural ultra-deschis şi mai mult decât deschis în raport cu o comunitate care promovează fără ezitare un sistem de cultură închisă, non-permisivă şi non evolutivă în domeniul dogmei religioase.

Cu toate acestea, ar exista mijloace legale ce pare să fie integrate de acum înainte în demersul european de acordare a azilului şi a sistemului de control a utilizării noii condiţii de cetăţean european. Există, în acest sens, decizii foarte limpezi ale Curţii Europene a Dreputirlor omului care condamnă Sharia în cei mai clari termeni, indicând chiar şi legalitatea interzicerii unui partid islamist fundamentalist pe teritoriul UE.

Curtea consideră că Sharia este antiteza democraţiei în măsura în care ea se bazează pe valori dogmatice care sunt contrarul supremaţiei raţiunii, concepţiilor de libertate, independenţă sau a ideii unei omeniri care se dezvoltă în lumina adevărurilor ştiinţifice…Curtea recunoaşte faptul că Sharia, reflectând în mod fidel dogmele şi regulile divine dictate de religie, prezintă un caracter stabil şi invariabil. Îi sunt complet străine principii precum pluralismul la nivelul participării politice sau evoluţia continuă a libertăţilor publice. Curtea reaminteşte faptul că una asemenea sistem (Sharia), care îşi are originile în Islam ca regim politic, se opune sentimentului apartenenţei la o naţiune care are o unitate legislativă şi juridică….Este foarte dificil să declari că respecţi democraţia şi drepturile omului şi în acelaşi timp să susţii un regim bazat pe Sharia care se demarcă atât de clar de valorile exprimate în Convenţia Drepturilor Omului, mai ales în ce priveşte regulile sale de drept penal şi în procedurile penale, în privinţa locului pe care-l acordă femeilor în ordinea juridică şi prin intervenţia sa în toate domeniile vieţii private şi publice, conform perceptelor religioase.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 31 iulie 2001 (hotărâre confirmată de către Marea Cameră a Curţii pe 13 februarie 2003 – aveţi aici textul integral.

Nu este o discuţie teoretică. Este vorba despre ce va fi (sau nu) Europa cu tradiţiile sale. Pe care, iată, s-ar putea ca cineva, odată, să n-o mai cunoască decât din manualele de istorie.

adevarul.ro

Despre

Citeste si:

Islamul pune STĂPÂNIRE pe Germania lui Merkel. Mai vrem MEGA-MOSCHEE?

„Auto-secularizarea” Germaniei este un model pentru modul în care creștinismul este lăsat și încurajat să …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!