Şefa Barnevernet, membră a mişcării radicale a homosexualilor şi lesbienelor | Sunt raportate tot mai multe cazuri în care copiii luaţi de organizaţie ajung în cupluri gay

Hege Hovland Malterud, de profesie medic, este o lesbiană declarată, care a fost aleasă în 2009 în consiliul Oslo Bishopric al Bisericii din Norvegia, membră a organizaţiei radicale „Åpen Kirkegruppe„.

130306

Asta deşi normal ar fi fost ca Barnevernet să se ocupe în mod real de protecţia copiilor şi de unitatea familiei, adică să acţioneze conform valorilor tradiţionale ale poporului norvegian, care sunt valorile creştine, transmite siteul solidaritateeuropeana.wordpress.com Barnevernet ar trebui să se situeze cel puţin neutru în raport cu religiile, dar cazul Bodnariu şi alte cazuri similare arată că valorile acesteia şi ale şcolii din Naustdal sunt opuse celor creştine şi similare „teologiei gay”.

De altfel sunt raportate tot mai multe cazuri în care copiii luaţi de organizaţie ajung în cupluri homosexuale. Politica Barnevernet se explică prin persoana care o conduce şi care nu este singură în organizaţie căci altfel nu ar reuşi să-şi impună valorile şi politica.

Malterud s-a implicat activ în a asigura ca homosexualii să poată lucra ca preoţi în Oslo şi este de asemenea membră a „Tribunalului doctrinal” al Bisericii Norvegiei.

Sursa: www.nasul.tv

Despre infoCrestin

Citeste si:

STOP homosexualitate şi căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Nu vrem asa ceva pe strazile din Romania!!!

Mami cu tati? ?au scos copiii la plimbare. Care dintre voi ați vrea să vă …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!