Secretul teribil al handbalistei Talida Tolnai: „Am cunoscut păcatul, plăcerile acestei lumi.

“Am cunoscut păcatul. Am umblat în lume, am căutat să aflu plăcerile lumii acesteia”, este mărturisirea cunoscutei handbaliste Talida Tolnai, la şase ani de când a devenit pocăită. Toto, aşa cum îi spun iubitorii handbalului, cea care a adus medalia de bronz României la Campionatele Europene din anul 2010, a vorbit pentru Gândul despre religia ei şi despre alegerile dramatice pe care le facem în viaţă. Cine sunt penticostalii? Care sunt obiceiurile lor, dar şi ce restricţii au? Sunt răspunsuri pe care le-am obţinut intrând în lumea Talidei şi a fraţilor ei pocăiţi. În săptămânile următoare, Gândul vă va prezenta mai multe materiale dinlăuntrul diferitelor comunităţi religioase din România.

Duminică, trecut de ora 10. Ajungem pe Strada Munţii Gurgiului, undeva între cartierul Crângaşi şi zona Regie, din Capitală. La capătul străzii, pe partea stângă, se înalţă semeţ o clădire cu cinci nivele. Seamănă aproape cu un bloc. Pe acoperiş, în lateral, printre frunzele plopilor, se întrezăreşte o cruce albă din marmură. Abia după ce treci de poarta cu gratii, care stă deschisă, afli din sigla de deasupra intrării cine sunt “locatarii”: Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală Nr. 1 Betel.

Pe lângă noi trec câţiva oameni, se îndreaptă grăbiţi spre intrare. Ne luăm după ei. Femeile din faţa noastră poartă batic pe cap şi fuste sau rochii a căror lungime nu este mult deasupra genunchilor.

Ne oprim la nivelul 2 al clădirii, unde intrăm prin uşa din stânga. Prima senzaţie pe care o simţim este că am ajuns la un spectacol. Un bărbat care nu pare să aibă mai mult de 43 – 45 de ani vorbeşte mulţimii. Aşezaţi pe scaunele de jur împrejurul sălii şi al balcoanelor, aproximativ  1000 de oameni îi ascultă predica. Cel care le vorbeşte este pastorul Florin Ianovici, psihoterapeut şi fost avocat. Pentru penticostalii acestei biserici astăzi este “Sărbătoarea perilor albi”. Sunt omagiaţi taţii, bunicii, unchii, mătuşile, toţi fraţii şi surorile care au ajuns la o vârstă respectabilă. Tuturor acestora le sunt aduse laude şi mulţumiri prin invocarea lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.

Cum jos pare totul plin, urcăm încă un etaj. La balcoane, peisajul social este divers. Pe băncile roşii tapiţate stau copii, tineri, bătrâni. Pastorul anunţă la microfon că în sală se află şi Talida Tolnai, “pentru cei care nu ştiu, portarul echipei naţionale de handbal”. Talida Tolnai sau Toto, cum îi spun colegii şi fanii, este unul dintre portarii echipei naţionale de handbal a României. Datorită ei, România a luat brozul la Campionatul European din 2010. În prezent, joacă la CSM Bucureşti. Anterior a făcut istorie la HC Zalău şi CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Imagine din Biserica Betel

Talida Tolnai: „Am cunoscut păcatul”

Aici, în Biserica Penticostală, Talida Tolnai arată altfel faţă de cum am văzut-o la televizor. Este mult mai înaltă, părul creţ îi atârnă liber peste umeri, iar şortul şi tricoul, de regulă de culoare negră, pe care le poartă pe teren au fost înlocuite de veşminte mai feminine: fustă, tricou şi sacou, toate de culoare roz. În biroul pastorului, situat la parterul clădirii, cunoscuta sportivă începe să vorbească despre credinţa ei. De la bun început afirmă că Dumnezeu îi va călăuzi cuvintele şi face următoarea precizare: „Înainte să mă întorc la Dumnezeu, eu eram un om de rând. Am cunoscut păcatul. Am umblat în lume, am căutat să aflu plăcerile lumii acesteia şi la un moment dat am început să îmi dau seama că nu asta este ceea ce vreau de la viaţă”.

În urmă cu nouă ani a intrat pentru prima dată într-o biserică penticostală. Iniţierea o făcuse mai devreme, ascultând emisiuni şi melodii penticostale la Radio Unison din Zalău, localitatea în care s-a născut.

Vestea că fiica lor se îndreaptă spre o nouă credinţă i-a surprins neplăcut pe părinţii ei. Tatăl ei a fost reformat. Mama este ortodoxă, religie în care a fost botezată, după naştere, şi Talida. „Mama mea chiar mi-a zis că dacă cu adevărat o iubesc să nu fac pasul acesta. Eu i-am spus: ’Mamă, nu mă pune să aleg între tine şi Dumnezeu, căci îl voi alege pe Dumnezeu. Eu vreau să te am şi pe tine şi Dumnezeu’”, îşi aminteşte handbalista.

Botezul penticostal l-a făcut în urmă cu şase ani, pe când juca la Oltchim Râmnicu Vâlcea. „A fost o zi minunată, în care am plâns şi am râs, totodată”, rememorează ea cu bucurie vădită pe chip. Pentru a nu-şi necăji prea tare mama, Talida i-a ascuns timp de un an faptul că s-a pocăit. “Prin 2009, când a venit mama mea în vizită la Râmnicu Vâlcea, am avut inimă să îi mărturisesc că am făcut legământ cu Dumnezeu. A început să plângă, nu i-a venit să creadă că am trecut peste cuvântul ei şi am făcut acest lucru”, povesteşte Talida. Cu greu, mama ei a acceptat noua religie. Ulterior a aflat şi tatăl. “(Tata n.r.) a spus că copilul lui nu este pocăit şi că mă dezmoşteneşte. I-am spus: ‘Tată, cum să mă dezmoşteneşti? Şi aşa nu ai ce să îmi dăruieşti, decât că vă am pe voi’”, îşi aminteşte sportiva cu emoţie în glas . Peste câţiva ani, pe patul de moarte avea să se pocăiască la rândul lui, chiar sub ochii ei.

Talida Tolnai, în ziua botezului penticostal

„Dincolo de toate lucrurile astea, Dumnezeu este cel care te întăreşte şi te ţine sus în vârful piramidei, fără el nu putem să facem nimic. Nu religia este cea care te mântuieşte, ci Domnul Iisus Christos şi credinţa”, consideră Talida, care se loveşte în continuare de reacţia celor care nu reuşesc să înţeleagă schimbarea ei confesională. I s-a întâmplat chiar şi la cluburile la care a activat, precum şi la echipa naţională. “Când auzeau că sunt pocăită,  unele colege spuneau că eu vreau să le schimb gândirea, religia. Le-am spus că nu caut lucrul acesta. Le-am îndemnat, însă, mereu să citească cuvântul lui Dumnezeu, pentru că acolo găsesc întrebările pe care mi le puneau. Lor li se pare ceva ieşit din comun că eu, în fiecare zi, citesc din Biblie şi mă rog”, susţine Talida.

Crezul pocăiţilor: „Niciodată nu renunţa”

Revenim în Biserică, la balcon. Lângă noi, în apropiere se află cameramanul şi întreaga echipă de filmare a bisericii. Toată slujba care este transmisă pe plasma din faţa noastră poate fi urmărită în direct şi pe internet, pe site-ul bisericii.

După ce tremină predica, pastorul cheamă un grup de tineri care încep să cânte un cântec ritmat cu versuri religioase. Resimţim din nou senzaţia de spectacol şi uimire. Grupul este acompaniat de cinci violonişti, trei fete şi doi băieţi, şi de un alt tânăr care cântă la orgă. La balcon continuă să urce oameni. Remarcăm un cuplu, abândoi purtând blugi. Ea duce în braţe un bebeluş ce pare să nu aibă mai mult de 4 – 5 luni. În spate, el duce landoul în care şi-au adus copilul. Trec pe lângă noi, urcă scările şi intră în camera aflată în spatele balconului principal, de unde din când în când se mai aud plânsete de copii. Gândim că probabil este un cabinet medical. După cum vom afla mai târziu, camera se numeşte “Mama şi copilul”. Aici, părinţii penticostali îşi aduc copii mici pentru a asculta slujba într-un cadru special creat pentru ei, pentru a nu îi deranja pe ceilalţi credincioşi. Melodia se termină, pastorul îi invită apoi pe toţi cei prezenţi să se salute. În stânga mea, o tânără brunetă, cu părul lung aranjat printr-o simplă cordeluţă, îmi ia mâna şi o strânge călduros. Nu pare să aibă mai mult de 18 – 19 ani. Lângă ea, un alt tânăr o priveşte din când în când drăgăstos.

De la microfonul de jos, pastorul Florin Ianovici anunţă că luni este o nouă zi de post, dar şi calendarul întâlnirilor religioase de la Biserica  Penticostală Betel de săptămâna următoare.

Pastorul Florin Ianovici

Pe scena de jos începe o nouă melodie, de data asta fredonată de un grup de cinci tineri. Printre rânduri circulă din mână în mână un săculeţ mov, din catifea, cu o cruce aurie inscripţionată pe el, în care mulţi dintre cei prezenţi contribuie cu donaţii. Penticostalii se ajută între ei şi apelează la comunităţile penticostale din afara ţării când au nevoie de fonduri suplimentare. Banii care se strâng săptămânal la biserici se cheamă “darul de bunăvoie”.

La pupitru urcă celălalt pastor al bisericii, Ştefan Ivan. Începe cu o rugăciune. Cei prezenţi se ridică în picioare pentru a o asculta. La sfârşit nu se închină, dar spun „Amin”. Vorbeşte apoi despre martirii Bisericii Penticostale, despre fratele Jidoveanu, omorât în bătaie din cauza credinţei sale, despre „curajosul Caleb”, cel care apare în Vechiul Testament ca fiind unul dintre cei 12 spioni trimişi de Moise în Israel, dar şi din Cărţile Profeţilor .  „Şi astăzi sunt tare”, „Niciodată nu renunţa”, „Dumnezeu ne poartă pe umerii lui”, sunt doar câteva dintre crezurile pe care pastorul Ştefan Ivan le rosteşte cu înflăcărare îndemnându-i pe cei prezenţi „să îl mărturisescă pe Dumnezeu”. Mulţi dintre cei prezenţi rostesc din când în când „Aleluia”. Unii plâng, alţii cască, semn de oboseală sau de plictiseală, poate.

După două ore de muzică religioasă, ritmată, predici, maxime şi încurajări, slujba se termină. Rând pe rând, cei prezenţi ies pe uşa de ieşire pentru a se îndrepta spre casă. Mai înainte îşi iau la revedere de la cei cunoscuţi, strângându-le mânile cu putere.

Pastor: „Pare-se că românul are deja un gen de fatalitate cu privire la viitorul său, precum în Mioriţa”

Cultul penticostal este unul dintre cultele creştine protestante recunoscute oficial în România. Potrivit rezultatelor recensământului din 2011, în România sunt 367.938 de adepţi, adică 1,9% din populaţie. Penticostalii reprezintă a patra confesiune ca mărime, după ortodocşi (85,9%), romano-catolici (4,6%) şi reformaţi (3,2%). Comparativ cu datele recensământului din 2002, confesiunea penticostală este singura care a avut o creştere considerabilă a numărului adepţilor ei.  Explicaţia o dă chiar pastorul Bisericii Betel, cea mai mare din Bucureşti. “Noi trăim acum în nişte timpuri ale lehamitei şi ale deznădejdiei. Oamenii caută acum miracolul. Lucrurile sunt destul de cenuşii şi pare-se că românul are deja un gen de fatalitate cu privire la viitorul său, precum în Mioriţa. Credinţa penticostală este una care accentuează foarte mult trăirea cu Dumnezeu în miracol, un Dumnezeu care are puterea să vindece să oprească necazurile, care poate să îţi dea pâinea cea de toate zilele”, explică Florin Ianovici. Pastor de 12 ani, fost avocat, mediator şi psiholog, Florin Ianovici a îmbrăţişat credinţa penticostală în anii studenţiei la Facultatea de Drept din Capitală. Ulterior a urmat cursurile Institutului Teologic Penticostal, precum şi ale Facultăţii de Psihologie. Convins că hipnoza aduce mintea unui om sub controlul altui om, Florin Ianovici a refuzat să participe la aceste cursuri pe care trebuia să le urmeze în facultate.

Cultul penticostal a apărut pentru prima dată în SUA, la sfârşitul secolului XIX. Penticostalii sunt pe locul doi în lume, peste 600 de milioane în întreaga lume, după catolici. În România, ideile penticostale au fost aduse de arădeanul Pavel Budeanu, după ce a vizitat America în 1910. Cartea de căpătâi a credinţei penticostale este Biblia. Adepţii acestui cult cred în miracole şi în noua revărsare a Duhului Sfânt.

Penticostalii nu au sfinţi, în afară de profeţii menţionaţi în Biblie, şi nici icoane. Slujbele lor din Biserică sunt animate cu multă muzică. Penticostalii nu fac pomeni.

Postul este ţinut până la asfinţit şi nu se mânâncă şi nu se bea. Trebuie să se roage de mai multe ori pe zi, să citească din Sfânta Scriptură şi să mediteze. Micul dejun şi prânzul trebuie dăruit.

Penticostalii nu îşi botează copiii. Botezul se face la maturitate, printr-o singură afundare în apă. Penticostalii fac copii mulţi şi divorţează rar. De când este pastor, Florin Ianovici a aflat de doar 2 divorţuri la penticostali. La nuntă participă toată comunitatea. Dacă tinerii au întreţinut relaţii sexuale înainte de căsătorie, nunta are loc, însă, într-un cadru restrâns, în afara bisericii, afirmă pastorul. Înainte de a se căsători, tinerii penticostali au mai multe întâlniri consultative cu pastorul prin care “realizează importanţa căsniciei, dar şi dacă sunt făcuţi unul pentru celălalt”.

Lucrurile pe care penticostalii le consideră grave sunt fumatul, băutura, adulterul, avortul, hoţia şi minciuna. La biserică, femeile au voie doar în fustă, cu capul acoperit şi fără podoabe pe ele. “Domnul Isus Hristos nu a băut, nu a fumat, nu a avut case mari. Simplitatea este modelul care trebuie urmat”, afirmă pastorul Bisericii Betel care are 1.400 de credincioşi. În total, în Bucureşti sunt 11.000 de penticostali.

Penticostalii practică “ungerea cu untdelemn” pentru vindecarea de boli.

În fruntea bisericii se află un pastor, absolvent al Institutului Teologic Penticostal, din Bucureşti. Pastorul este foarte activ în viaţa comunităţii, el fiind implicat într-o serie de proiecte sociale prin intermediul unei fundaţii de întrajutorare. “Dacă eu nu mai pot ca şi comunitate locală să spijin o familie, eu scriu la cineva din afară, la o biserică de acolo şi ei trimit bani în cont. Cum ai putea să spui cuiva că ai credinţă şi când îl vezi lipsit să îi spui să meargă în pace. Cum să meargă în pace dacă el nu are ce să mănânce. E adevărat că poate că sunt unii care intră în biserică doar ca să primească ajutoare, dar aceştia se găsesc peste tot”, afirmă pastorul Florin Ianovici.

La nivel central, există Consiliul Bisericesc Naţional, care ia deciziile principale legate de credinţa şi biserica penticostală. În România există 3.000 de biserici penticostale, care fac parte din nouă regiuni.

www.gandul.info