Bun venit, vizitator! | Înregistrează-te | Loghează-terss  |  tw

 

Rugăciune pentru creştinii persecutaţi din Irak

    • Articol adăugat în: 19/06/2011 11:49
    • Adăugat de: Dany
image
[măreşte imaginea]

Irakul este ţara pe teritoriul căreia au înflorit marile civilizaţii: Sumeriană, Babiloniană şi Partană. Cu toate aceastea, Irakul a avut o istorie zbuciumată încă din timpurile biblice. Războaiele recente au făcut însă ca viaţa creştinilor să fie mult mai complicată. În anumite zone, aceştia îndură o persecuţie severă, iar în altele, se bucură de o tot mai mare libertate pentru evanghelizare.
Deşi luptele dintre facţiunile musulmane au deturnat uneori atenţia le la slujirile creştinilor, numai anul trecut au fost bombardate mai multe biserici. Iar din 2003 există un mare exod al creştinilor din Irak spre ţările vecine sau spre America.

Cei ce au rămas în ţară înfruntă însă nu numai greutăţile cauzate de război, ci şi împotrivirea musulmanilor radicali. În acest timp de haos, multe biserici şi-au închis uşile, iar în aprilie 2009, trei creştini au fost omorâţi si mulţi alţii au fost răniţi într-un atac îndreptat împotriva credincioşilor din Kirkuk.

Într-un alt atac, musulmanii radicali au frânt gâtul unei femei creştine şi al fiicei acesteia, doar pentru faptul că au fost descoperite citind Biblia. Pe 31 octombrie 2010, grupuri extremiste musulmane au atacat o biserică creştină în timpul slujirii de duminică dimineaţa, omorând 58 de credincioşi şi rănind pe mulţi alţii.

Rugaţi-vă pentru:

  • credincioşii ai căror biserici au fost distruse;
  • bisericile care şi-au încetat slujirile;
  • încetarea atacurilor armate împotriva creştinilor.

Preluat din Calendarul de Rugăciune, Misiune.ro


,

360 vizite total, 2 astăzi

  

Lasă comentariu

Abonează-te pe infocrestin.com

Trimite adresa ta de email prin

formularul de Contact

Urmareste-ne pe:

Recent adaugate

Inregistrare inmormantare Daniela Nistor

Inregistrare inmormantare Daniela Nistor

Inregistrarea serviciului funerar a celei care a fost Daniela Nistor Serviciu[...]

Graham: spuneţi “nu” compromisului privitor la gay şi avort

Graham: spuneţi "nu" compromisului privitor la gay şi avort

Într-un articol scris pe 1 mai în Decision Magazine, evanghelistul baptist Fra[...]

Lady Gaga nu este dorită de creştinii din Filipine

Lady Gaga nu este dorită de creştinii din Filipine

Mai multe grupuri de creştini conservatori filipinezi au protestat, sâmbătă,[...]

Război prin rugăciune în Filipine

Război prin rugăciune în Filipine

Liderii religioşi creştini din Filipine s-au alăturat eforturilor de apărare[...]

Suntem vizitati din:

free counters