“ROMÂNIA NU-I SODOMA!”: Protest în Capitală împotriva căsătoriilor gay

Peste o sută de persoane care se opun căsătoriilor şi adopţiilor în cuplurile homosexuale au participat, sâmbătă, la “Marşul pentru normalitate” organizat de Noua Dreaptă, în replică la “Marşul diversităţii” care va avea loc câteva ore mai târziu.

stop_gay_306643001-500x281

 

Participanţii la “Marşul pentru normalitate” s-au adunat, de la ora 11.00, în zona Pieţei Victoria, de unde au plecat în marş pe traseul Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii.

Manifestanţii au spus că prin acest marş vor să promoveze valorile familiei tradiţionale şi să îşi exprime opoziţia faţă de căsătoriile cuplurilor homosexuale şi de solicitările acestora de a li se permite să adopte copii. În opinia acestora, parada homosexualilor reprezintă “o manifestare cu caracter provocator, obscen şi antisocial, care aduce atingere bunelor moravuri şi ordinii publice”.

Liderul organizaţiei, avocatul Tudor Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că acţiunea organizată de Noua Dreaptă este, ca în fiecare an, un marş pentru normalitate, prin care doresc să-şi exprime opoziţia faţă de revendicările organizaţiilor care militează pentru legalizarea căsătoriilor şi adopţiilor în cuplurile homosexuale.

Ne exprimăm opoziţia faţă de revendicărilor organizaţiilor homosexualilor de a legaliza căsătoria şi adopţiile între persoane de acelaşi sex. Ceea ce vor să organizeze după-amiază nu este o paradă a diversităţii, ci a prostituţiei”, a spus Tudor Ionescu, potrivit Mediafax.

El a precizat că într-o ţară 90 la sută ortodoxă, manifestări organizate de homosexuali nu vor fi aplaudate, iar grupurile gay reprezintă o ruşine pentru întreaga omenire. “Este o boală pentru societate. Nu vrem să fim o naţie de sclavi”, a mai spus Ionescu.




Manifestanţii au afişat în primul rând al coloanei un banner de aproape doi metri cu sigla organizaţiei, pe care scria “Noua Dreaptă, împotriva căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale”.

Aceştia au avut pancarte pe care scria “România nu-i Sodoma”, “Români, incorect politic”, “Nu vrem diversitate, vrem normalitate”, “Marşul împotriva homosexualităţii” “Pentru Noua Dreaptă, pentru normalitate”, “Marş pentru familia creştină”.

Aproape toţi protestatarii au avut steaguri cu sigla organizaţiei Noua Dreaptă sau cu drapelul naţional, coloana încheindu-se cu un drapel al României de aproape cinci metri, purtat de aproape 20 de persoane.
Pe traseul marşului, manifestanţii au scandat “Noua Dreaptă, mândrie naţională”, “România, ţară ortodoxă”, “Nu vă vrem, nu vă vrem”.

www.realitatea.net

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload