Romania: De la 1 ianuarie 2016, românilor li se va implanta cipul subcutanat! Copiii vor fi primii vizați

De la 1 ianuarie 2016, românilor li se va implanta cipul subcutanat, iar copiii vor fi primii vizați! Asta li se va întâmpla românilor din Italia,  a treia ţară, după Statele Unite ale Americii şi Elveţia, care anunţă oficial că, începând din anul 2016, nou-născuţilor li se vor monta microcipuri subcutanate.

Chip-1

“Micro-chip subcutanat obligatoriu, in circa doi ani o sa il aiba toata populația Italiei. Pentru inceput vor fi nou-nascutii, dupa care, intr-un an, masura se va aplica tuturor”, a declarat primul-ministru italian Matteo Renzi.

Microciparea ar putea sa ii afecteze si pe romanii din Italia, peste un milion la numar, care trebuie sa decidă dacă vor fi de acord sau nu cu măsura guvernamentala.




Sancţiunile prevăzute în acest moment pentru cine refuză implantarea microcipului presupun, în primă fază, amendă de 3000 de euro sau închisoare până la şase luni.

Prima ţară care a introdus această măsură este SUA, sub pretextul Legii Comisiilor Militare. Momentul hotărâtor a fost 11 septembrie 2001, după atentatele de la New York.

www.stiripesurse.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

2 Comentarii

  1. Gresit: nimeni in Elvetia nu va fi obligat sa aiba cipul in 2016. O asemenea hotarâre se ia UNIC prin vot popular ! Elvetienii sunt un popor care decid de soarta lor (de aceea ei au si refuzat sa intre in EU).

  2. Nu este adevarata teoria, deschide GPS la telefon si vei vedea cat de repede se consuma bateria si este o baterie mare. Ce baterie are acel cip ca sa faca toate acele optiuni de localizare etc…? E doar o manipulare a cuvantului Lui Dumnezeu ca sa ia ochii omenilor de la adevaratul semn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!