Revendicarile evreilor asupra Israelului

În 1967, Israelul a capturat Cisiordania de la Iordania în Războiul de Șase Zile. De atunci, lideri americani și mondiali au numit prezența Israelului acolo ilegală și nelegitimă. Azi, Cisiordania este considerată în continuare a fi teritoriu ocupat. Sunt acești termeni corecți din punct de vedere istoric?
Este cea mai veche dispută din istorie cu privire la un teritoriu. Secole la rând, atât evreii, cât și arabii, au susținut că sunt deținătorii de drept ai Israelului.

hqdefault (1)

Revendicările evreilor asupra ținutului se bazează pe patru argumente principale.
Primul este promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam.

Revendicarea 1: Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam
Prim-ministrul israelian David Ben Gurion a spus deseori că Biblia este mandatul evreiesc pentru așezarea în Israel.

În Geneza, Dumnezeu a dat țara lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, patriarhii Israelului. În continuare, Biblia spune povestea stabilirii lor în țară. Moise a condus evreii în Israel după exilarea lor în Egipt. După 400 de ani, în jurul anului 1000 î.H., regele David a cucerit orașul Ierusalim și și-a stabilit capitala acolo.

Povestea evreilor nu se limitează la granițele Israelului modern.
Pașii lor au trecut prin Iudeea și Samaria, care formează azi Cisiordania palestiniană.
Betel – locul în care Iacov a visat o scară ce ducea la cer, Silo – locul de odihnă al chivotului legământului, Betleem – orașul natal al regelui David și Hebron – locul în care sunt înmormântați patriarhii evrei.

”Toate acestea nu numai că sunt documentate în Biblie și în istorie, dar se și văd în fiecare palmă de pământ, în fiecare săpătură arheologică. E suficient să dai puțin pământul la o parte și descoperi o bogată cultură și istorie evreiască, cu o vechime de peste 3500 de ani, de când regele David a construit Ierusalimul, în urmă cu 3010 ani”, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

Domnia evreilor asupra Israelului a fost documentată și în afara Bibliei, de cele mai multe ori de către dușmanii lor. În Egipt, o inscripție pe Stela lui Merneptah proclama în secolul al XIII-lea î.H. că Israel fusese distrus. În anul 840 î.H., regele moabit Meșa a scris despre casa lui David. Același lucru l-a făcut și un alt rege, un secol mai târziu: Hazael, împărat al Damascului.

În secolul I d.H., istoricul evreu Iosephus a descris în detaliu templul evreiesc din Ierusalim, precum și distrugerea sa de către romani, poveste confirmată de un detaliu de pe Arcul lui Titus, din Roma.
În fiecare zi, arheologia aduce tot mai multe dovezi ale culturii evreiești străvechi, de mii de ani. În secolul al XX-lea, această legătură istorică a fost recunoscută de mai multe ori
de către dreptul internațional.

Revendicarea 2: Dreptul internațional a acordat în mod repetat poporului evreu suveranitate în Palestina
În anul 1917, secretarul afacerilor externe Arthur Balfour a emis o declarație care susținea ideea unei patrii evreiești în Palestina, cunoscută în acea vreme ca Siria de Sud.

”Palestina, la acea vreme, cuprindea toate teritoriile, cum ar fi Israel, Iudeea și Samaria, adică Cisiordania, și Iordania”, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

În 1920, liderii aliaților s-au întâlnit în Sanremo, Italia, pentru a împărți rămășițele Imperiului Otoman. Au ajuns astfel la rezoluția conferinței de la Sanremo, în care era încorporată și Declarația Balfour. Rezoluția a fost semnată de membrii Ligii Națiunilor, iar britanicii au primit responsabilitatea Palestinei.

Asta însemna că erau obligați legal să ajute poporul evreu să formeze un stat acolo.
Doi ani mai târziu, în 1922, Liga a adoptat Mandatul britanic pentru Palestina, care recunoștea legătura istorică a poporului evreu și nevoia pentru reconstituirea căminului național în acea țară.

Sursa:alfaomega.tv

Despre infoCrestin

Citeste si:

Dezvăluiri cutremurătoare ale unui fost medic de la Planned Parenthood: Copiii care încă mai trăiesc după ce sunt avortați sunt lăsați, deliberat, să moară! Forcepsul, instrumentul pentru dezmembrare, îi trimite pe doctorii de la PP la sala de forță (VIDEO)

Un video șocant, filmat cu camera ascunsă de unul dintre inamicii numărul unu ai susținătorilor …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!