Refugiată CREȘTINĂ: „Peste 20 de ani, Austria va arăta ca Afganistanul”

O refugiată creștină irakiană i-a avertizat pe politicienii austrieci că refugiații islamici vor să preia controlul Austriei și vor reuși în două decenii,relateaza evz.ro

Refugiata, invitată săptămâna aceasta la televiziunea austriacă, unde a folosit pseudonimul de „Maria”, a descris experiențele pe care le-a avut alături de solicitanții de azil musulmani care trăiesc în taberele de primire din Austria, unde ea lucrează în calitate de consilier voluntar.

Potrivit „Mariei”, care a fugit de persecuțiile din Irak, mulți dintre imigranții musulmani vorbesc între ei despre modul în care vor prelua controlul asupra țării, scrie Kronen Zeitung.

„Religia este subiectul oricărei conversații” dintre solicitanții de azil musulmani, spune „Maria”, care explică faptul că nici nu ar putea fi altfel, deoarece în societățile de unde vin, Islamul este omniprezent.

„Ei nu știu altceva. La ce te-ai putea aștepta de la asemenea oameni care vin în Austria cu această ideologie în mințile lor?”

Despre infoCrestin

Citeste si:

Sylvester Stallone: Biserica este sala de sport a sufletului

Drumul catre credinta, al “armasarului italian” se pare ca a durat mai mulți ani.Steaua din …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!