Recunoașterea căsătoriilor homosexuale, din nou la CCR

Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex este dezbătută, din nou, la Curtea Constituțională. Este a treia oară când se va lua în discuție această chestiune, după ce un cuplu format din doi bărbați a cerut modificarea codului civil, pe care îl consideră discriminatoriu,potrivit activenews.ro

Judecătorii decid dacă cer lămuriri la Curtea Europeană de Justiție cu privire la modul în care trebuie înțeles termenul de soți.

O altă întrebare ce ar putea fi adresată Curții Europene este legată de felul în care legislația europeană înțelege să-i trateze în mod egal pe cetățenii Uniunii.

Dosarul se află la Curtea Constituțională de cinci luni. CCR a amânat de trei ori luarea unei decizii în acest caz, ajungând la concluzia în septembrie că dosarul trebuie rediscutat, scrie News.ro.

Coaliția pentru familie a obținut avizul Curții Constituționale pentru modificare articolului 48 din Constituție astfel încât să prevadă expres că familia este alcătuită din bărbat si femeie, excluzând posibilitatea căsătoriilor homosexuale.

Recunoașterea căsătoriilor homosexuale, din nou la CCR

Despre infoCrestin

Citeste si:

Florin Ianovici: Printre lacrimi

Iov 14:1 Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Ionuț venise …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!