Războiul împotriva Crăciunului

Se pare că pentru unii dintre americani iarna aceasta nu mai este sezonul voioşiei, al bunătăţii şi al tuturor celorlalte sentimente calde despre care se spune că definesc spiritul sărbătorilor de iarnă. Şi asta pentru că un grup de atei a încins o bătălie aprigă pentru a transforma Crăciunul într-o sărbătoare cu adevărat seculară.


reclama_400„Păstraţi voioşia! Renunţaţi la mit!” scrie mare pe o reclamă pusă de grupul Ateilor Americani în Times Square, din New York. Grupul de atei vrea astfel să transmită „adevăratul mesaj al sărbătorilor”, şi anume că „frumuseţea sezonului constă în dragoste, familie, prieteni şi nu are nicio legătură cu zeii anului trecut,” citeazăHuffington Post.
În reclamă cuvântul „voios” este însoţit de imaginea lui Moş Crăcium, în timp ce cuvântul „mit” este scris sub o imagine cu Iisus. Conform directorului de comunicare al grupului, sărbătorile de iarnă sunt mult mai reuşite „fără bagajul religios de vină şi prejudecăţi”.
Mai mult decât atât, se pare că această campanie este de fapt una de susţinere faţă de „o mare parte din populaţia de creştini” care de fapt sunt atei ce se simt „prinşi în religia familiei”. Aceştia, care „ştiu” că Dumnezeu e un mit, nu mai trebuie să mintă şi să se numească creştini pentru a se putea bucura de sărbători.
Grupul Ateilor Americani a făcut o tradiţie din a pune asemenea reclame în fiecare decembrie, ca parte a campaniei pe care criticii o descriu drept „complet iraţională”, „o cruciadă sub centură”. Anul trecut, mesajul reclamei era „37 de milioane de americani recunosc un mit când îl văd. Tu ce mituri vezi?”, însoţit de imaginile lui Iisus, Moş Crăciun, Poseidon şi Satana.
Şi acest grup de atei nu este singurul care vrea să scoată orice urmă de religie din sărbătoarea Crăciunului. Un alt grup de atei din Santa Monica, California, a reuşit să convingă municipalitatea să interzică dispunerea scenelor Nativităţii în locuri publice, o tradiţie a bisericilor locale, veche de 10 ani.
„Trăiesc de mulţi ani aici şi îmi pare rău să nu le mai văd, dar la cum merg lucrurile în lume şi în America, din păcate, asta este,” a declarat un rezident din Santa Monica pentru Huffington Post.
Bisericile locale au fost nevoite să apeleze la bunătatea celor care deţin terenuri deschise spre public, pentru a nu încălca legea. Atfel, unele scene au putut fi amplasate pe proprietăţi private, dar în văzul tuturor.
În 2008, un alt grup de atei, sub denumirea Freedom From Religion Foundation, a încercat să obţină acceaşi aprobare în Michigan, din partea unui judecător, dar acesta a decis împotrivă. Aceste iniţiative au fost caracterizate drept eforturi de a „curăţa” oraşele americane de religie, de către realizatorul unei emisiuni radio, care este un creştin conservator. El a iscat de curând un scandal după ce a spus în direct despre acest grup de atei că sunt precum bătăuşii la şcoală şi „ar trebui loviţi peste gură” (în sens metaforic, bineînţeles).
O figură neutră a jucat preşedintele Barack Obama, într-un discurs scurt despre Crăciun, ţinut la Muzeul Naţional din Washington, D.C. Vorbind despre spiritul Crăciunului, preşedintele a vorbit despre ocazia de a cânta şi a ne bucura împreună cu cei dragi, dar şi de ocazia de a face un bine aproapelui nostru şi de a schimba viaţa cuiva.
„Învăţătura creştină ne spune că în această zi (de Crăciun, n.r.) un Copil S-a născut pentru ca noi să avem parte de viaţa veşnică. Şi la baza celor mai multe religii din lume stă ideea că şi noi o ducem mai bine când îi tratăm pe ceilalţi cu aceeaşi dragoste şi compasiune pe care ne-o dorim pentru noi,” a declarat preşedintele, care în ultimul timp s-a ferit să Îl menţioneze direct pe Dumnezeu sau Iisus, de fiecare dată când a avut ocazia, chiar şi la discursul de Ziua Recunoştinţei.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Diabolic. Un homosexual și-a ucis fiica pe care o adoptase recent împreună cu partenerul lui

Matthew Scully-Hicks, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că și-a ucis copilul de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!