Prima căsătorie gay a unui cleric

După câteva săptămâni de la intrarea în vigoare a legii care permite căsătoriile homosexuale în Anglia şi Ţara Galilor, a avut loc prima căsătorie a unui preot anglican gay.

Foto: dreamstime.comJeremy Pemberton a devenit primul preot care a încălcat normele Bisericii Anglicane în ceea ce priveşte căsătoria între persoane de acelaşi sex. Capelanul, divorţat și cu cinci copii, s-a căsătorit sâmbătă, 12 aprilie, cu partenerul său, Laurence Cunningham. Biserica îi va putea aplica măsuri disciplinare lui Pemberton pentru această acţiune, notează meebal.com.

Arhiepiscopul Justin Welby a anunţat săptămâna trecută faptul că poziţia bisericii este clară în această privinţă şi nu poate accepta ca un preot, cleric sau oricine altcineva să se căsătorească cu o persoană de acelaşi sex. El a mai menţionat că în Africa, sute de creştini au fost omorâţi din cauza faptului că homosexualitatea este asociată cu creştinismul, motiv în plus pentru care biserica trebuie să fie un exemplu.

Potrivit legislaţiei actuale, care a intrat în vigoare luna trecută, Marea Britanie legalizează căsătoriile gay, într-o încercare de a oferi drepturi egale oricărui cetăţean, indiferent de orientarea sa sexuală, potrivit declaraţiilor premierului David Cameron. Această reformă, pentru care apărătorii drepturilor homosexuale au luptat atât de mult, este simbolică. Cuplurile homosexuale aveau drepturi parentale ca şi cele heterosexuale, putând să adopte, să recurgă la procrearea medicală asistată şi la mamele-surogat. Reforma nu a fost susţinută nici de Partidul Conservator şi nici de Biserica Anglicană.

Un sondaj recent, realizat pe un eşantion de 1.007 persoane din Marea Britanie, a arătat că 22% nu ar onora o invitaţie la o căsătorie gay, în timp ce 68% sunt de acord cu această reformă. De asemenea, sondajul a arătat că femeile (75%) şi tinerii (80%) cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani susţin într-o proporţie mai mare căsătoriile gay decât bărbaţii (61%) şi persoanele cu vârste peste 65 de ani (44%).

www.semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!