Porţi deschise la Harvest Metanoia Arad

Weekendul de 12-14 iunie este pentru cei ce simt nevoia de a-L sluji pe Cristos cu mai multă pasiune şi relevanta, dorind să aibă un impact mai mare  în contextul în care Dumnezeu i-a chemat să slujească.
“Porţile deschise” sunt de asemenea pentru cei ce vor să înceapă o lucrare nouă, în contextul generaţiei contemporane, şi care caută un cadru biblic echilibrat dar liber de tradiţionalism. Ne adresăm pastorilor sau liderilor, studenţilor din seminare sau persoanelor cu experienţă în lucrare, fie că vin singure, fie că vin cu un grup.

Timp de două zile, vrem să împărtăşim cu tine şi grupul tău din experienţa noastră, succesele noastre, dar şi eşecurile noastre, în căutarea unui model relevant şi biblic pentru contextul evanghelic din România. Căutăm oameni dedicaţi lui Dumnezeu care vor să-L glorifice din toată inima, asumându-şi riscul câştigării generaţiei contemporane; căutam oameni împreună cu care să putem planta biserici noi, vii, relevante şi intenţionat orientate înspre câştigarea sufletelor pentru Cristos.

Noi vom asigura cazarea şi masa pentru perioada vizitei voastre (de vineri seara, ora 17:00, până duminică la ora 13:00)

Vom avea un timp de prezentare a lucrării, cuplat cu interacţiuni şi întrebări pe strategie, filozofie, plantare de biserici, etc. Singura condiţie – să ne anunţi din timp dacă vii (şi câte persoane te vor însoţi) şi să vii cu inimă deschisă. E important sa stai pentru toată perioada – de vineri pana duminică.

Dacă ai întrebări, fii liber şi adresează-le (info@harvestmetanoia.ro) şi vom încerca cu drag să-ţi răspundem.
Raul Todinca
0723.395.819

resizedimage

Despre

Citeste si:

Alianța BINE a organizat la Cluj prima acțiune pentru apărarea familiei tradiționale

Alianța BINE, compusă din partidele România Unită, Noua Dreaptă și România Mare, a organizat sâmbătă, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!