Peste 80% dintre ruşi cer pedepse mai aspre pentru blasfemători

Un proiect de lege care condamnă penal insultele faţă de religia unei persoane, care a ajuns miercuri în Duma de stat din Rusia, se bucură de o susţinere nesperată în rândul populaţiei ruse.

rusii_sustin_legea_anti_blasfemie (Foto: rt.com)Un sondaj de opinie realizat la începutul lunii septembrie în 138 de oraşe din Rusia relevă că 82% dintre ruşi, 85% dintre persoanele de peste 45 de ani şi 85% dintre credincioşii ortodocşi susţin proiectul care permite autorităţilor să pedepsească cu până la cinci ani de închisoare actele de vandalism şi atacurile asupra proprietăţilor bisericii, precum şi insultarea credinţelor religioase.

Mai puţin încântaţi de proiectul legislativ au fost ateii din Rusia, care alcătuiesc o minoritate. Lev Ponomaryov, liderul unei organizaţii care apără drepturile omului, a declarat pentru Interfax, că se teme că şi Darwin va fi scos din manualele şcolare, din cauză că teoria evoluţionistă neagă existenţa lui Dumnezeu.

„Nu ştiu ce se va întâmpla cu noi, ateii. Dacă îmi fac un tricou pe care scrie , voi fi bătut şi închis pentru trei ani”, a declarat Ponomaryov.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Silicon Valley ne propune să adorăm o divinitate a inteligenţei artificiale

Ultima trăznaie (serioasă şi care trebuie luată foarte în serios) a progresiştilor din industria de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!