Pastorii conduc megabisericile ca pe afaceri?

Un fost pastor şi autor al cărţii Pastors Move Over: Make Room for the Rest of Us, Glenn Newman spune că megabisericile sunt conduse mai degrabă ca afaceri, decât ca ceea ce reprezintă.
megabisericiNewman se foloseşte de Scriptură şi alte dovezi pentru a arăta că actuala structură a conducerii unei biserici cu un singur pastor în vârful ierahiei nu este biblică şi îi lipseşte pe enoriaşi de grija pe care pastorul trebuie să o aibă pentru comunitate.
„În Biserica Noului Testament nu existau lideri-directori şi de fapt erau mai mulţi pastori în comunitate care slujeau şi aveau grijă de cei în nevoie,” citează Christian Post.
Cartea lui Newman atribuie originea modelului pastorului senior erei constantiniene din secolul a patrulea şi notează că este adoptat mai târziu ca parte a tradiţiei romano-catolice. Mişcarea protestantă pur şi simplu a reţinut modelul ca formă de guvernământ a bisericii.
„Ce fac oamenii este să urmărească un show pe scenă. Iar când nu este pe scenă, pastorul conduce biserica ca o afacere, iar pastorii asistenţi sunt ca manageri de mijloc,” mai scrie Newman.

Problema felului în care pastorii îşi conduc bisericile pe care le-au primit spre slujire şi îngrijire este o preocupare din ce în ce mai mare pentru credincioşii de rând, în special după apariţia şi înmulţirea megabisericilor şi a pastorilor foarte bogaţi. Recent, un articol din Forbes care lista averile celor mai bogaţi pastori din Brazilia a fost puternic criticat de către liderii evanghelici ai ţării. Chiar unul dintre pastori a promis să dea în judecată revista pentru „raportul ruşinos”. Pastorul în cauză fusese listat, în urma investigaţiei jurnaliştilor, cu o avere estimată la 150 de milioane de dolari.

semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Tinerii cer Semnul Diavolului: A început moda implanturilor cu CIP-uri pentru aplicații pe smartphone. CIP-urile se injectează în mână sau frunte şi costă 110 dolari. VIDEO

In Statele Unite ale Americii o stire recenta a starnit ample controverse. Mai multi tineri …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!