Papa a spălat picioarele a 12 tineri deţinuţi explicându-le importanţa slujirii

Papa Francisc le-a spus tinerilor deţinuţi că, aşa cum Isus a venit să îi ajute şi să îi slujească pe ceilalţi, şi el este în slujba lor, ca preot şi Episcop. În timpul Liturghiei de seară de la Casal del Marmo din Roma, un centru corecţional pentru tineri, Sfântul Părinte a spălat picioarele a 12 tineri de diferite naţionalităţi şi credinţe, printre care şi musulmani. Momentul spălării picioarelor “este important”, a spus Papa, deoarece arată că “persoana care este cea mai înaltă (ca poziţie) între noi trebuie să fie în slujba celorlalţi”. Înseamnă şi că “trebuie să ne ajutăm unii pe alţii”, a spus el la Liturghia Cinei Domnului.

Pontiful a întrerupt tradiţia papală a celebrării acestei Liturghii într-o Bazilică din Roma. În timp ce Liturghia la o închisoare este prima pentru papalitatea modernă, practica nu îi este străină Cardinalului Bergoglio, care, ca Arhiepiscop de Buenos Aires, celebra Liturghia Cinei Domnului în închisori, spitale sau aşezăminte pentru săraci şi marginalizaţi. Desfăşurată în capela închisorii, Liturghia a fost a doua dintre Liturghiile Joii Mari prezidate de Papa, după Liturghia Crismei de dimineaţă, din Bazilica San Pietro. Aproximativ 50 de deţinuţi, dintre care peste 10 de sex feminin, au participat la Liturghie, unii implicându-se cu lecturile şi rugăciunea credincioşilor. Un grup de tineri dintr-o mişcare carismatică, grup ce face voluntariat acolo, a asigurat muzica la Liturghie, cu chitara dar şi cu vocile lor.

În scurta sa predică, ţinută fără un text scris, Papa Francisc a explicat ritualul ce urma să îl facă şi ce a dorit să îi înveţe Isus pe Apostoli spălându-le picioarele la Cina cea de Taină. “Spălarea picioarelor voastre este un simbol, un semn al faptului că sunt în slujba voastră”, a spus Papa. “Dar înseamnă şi că trebuie să ne ajutăm unii pe alţii.” Le-a spus tinerilor deţinuţi că este normal să se enerveze unii pe alţii, “dar lăsaţi de la voi”. Dacă respectiva persoană “vă cere o favoare, faceţi. Să ne ajutăm unii pe alţii”, le-a spus el. A mai spus că le va spăla picioarele cu iubire. “O voi face din inimă deoarece este datoria mea ca preot şi ca Episcop; trebuie să fiu în slujba voastră.”

“Este o datorie care vine din inima mea”, a continuat Papa, “deoarece îmi place să fac aceasta, căci aşa m-a învăţat Domnul. Este un semn de mângâiere din partea lui Isus, deoarece Isus a venit tocmai pentru a face aceasta, adică să ne slujească şi să ne ajute.” Le-a spus că atunci când le va spăla picioarele la 12 dintre ei, toţi de la Liturghie trebuie să se întrebe: “Sunt eu cu adevărat dispus să îi ajut pe ceilalţi?” I-a îndemnat pe toţi deţinuţii să urmeze exemplul Domnului şi să se ajute între ei, deoarece astfel “şi noi vom face bine” în lume. Conform Radio Vatican, Papa a îngenuncheat cu ambii genunchi în faţa tinerilor, le-a spălat, şters şi apoi sărutat picioarele. A schimbat apoi semnul păcii, sărutându-i şi îmbrăţişându-se cu tinerii ale căror picioare le-a spălat. A dat personal împărtăşania, ceea ce nu a făcut la Liturghii publice de până acum.

În timp ce presei nu i s-a permis să intre în centrul corecţional, Radio Vatican a transmis strict audio evenimentul, iar pr. Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a stat de vorbă apoi cu presa. A spus că ritualul spălării picioarelor a fost “extrem de impresionant” deoarece îngenuncherea pe ambii genunchi este foarte solicitantă pentru Papa, la cei 76 de ani ai săi. La finalul Liturghiei, Papa Francisc i-a salutat pe deţinuţi şi personalul închisorii, precum şi pe oaspeţii special veniţi pentru acest eveniment. Le-a mulţumit pentru primirea călduroasă şi a spus că este bucuros să fie acolo. Le-a cerut tinerilor: “Nu vă lăsaţi furată speranţa. Aţi înţeles?” S-a îmbrăţişat cu tinerii deţinuţi şi le-a dat un ou mare de ciocolată şi o prăjitură de Paşti specific italiană, în formă de porumbel. Deţinuţii, cu vârstele între 14 şi 21 de ani, i-au dat Papei un crucifix de lemn şi o bancă pentru îngenunchiere, făcute de ei.

Au concelebrat alături de Papa Cardinalul Agostino Vallini, Vicarul pentru Roma; Arhiepiscopul Giovanni Becciu, din secretariatul de stat; pr. capucin Gaetano Greco, capelanul închisorii; doi diaconi şi doi seminarişti. Doar opt dintre deţinuţi sunt italieni, restul sunt imigranţi, mulţi musulmani, alţii necredincioşi, a explicat pr. Greco. Mulţi vin din Africa de Nord sau din naţiuni slave. “Nu a fost uşor” să le explice cine este Papa şi de ce este importantă vizita, a mărturisit pr. Greco. “Am fost puţin descumpănit să văd lipsa de emoţie de pe feţele lor sau măcar curiozitatea de ce eram eu atât de entuziasmat”, a spus el. Dar tăcerea a fost ruptă rapid, când un băiat din Napoli a strigat: “O, Maica Domnului, Papa va fi aici!?” După ce ceilalţi au văzut uimirea şi bucuria băiatului, au început şi ei să înţeleagă că “era ceva cu adevărat extraordinar şi au început să pună întrebări. Încetul cu încetul i-am văzut mai entuziasmaţi, iar din acel moment interesul lor nu a scăzut.” Preotul, care slujeşte acolo de peste 30 de ani, a spus că este sigur că vizita Papei va avea un impact pozitiv asupra deţinuţilor, aşa cum a fost şi cu vizitele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în 1980, respectiv a Papei Benedict în 2007.

catholica.ro

Despre

Citeste si:

Franța: Scenele care descriu Nașterea Domnului sunt definitiv interzise în clădirile publice

Consiliul de Stat a decis să interzică expunerea scenelor care descriu Nașterea Domnului (în franceză …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!