Ortodocsi si islamisti, in rugaciune comuna in Grecia

Un incident surprinzător a avut loc pe insula grecească Lesvos, conform unor rapoarte emise de presa din grecia, traduse de Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®. Creștinii ortodocși și musulmanii s-au adunat pentru a se ruga împreună, pentru problema refugiaților.
refugiati ortodocsi si islamisti impreuna rugaciune lesvos grecia
O slujba de pomenire a fost oficiata pe insula, zilele trecute, în memoria refugiaților care s-au înecat în apele reci ale Mării Egee în timp ce treceau frontiera maritima dintre Turcia și Grecia. Reprezentanții Bisericii, refugiați, voluntari, doctori si rezidenți din Lesvos, dar și jurnaliști străini, au participat la eveniment.

După ce slujba religioasă a ajuns la capăt, refugiații sirieni au început să se roage în memoria refugiaților care s-au înecat. Printre ei s-au aflat părinții care si-au pierdut copiii, sotii care si-au pierdut soțiile.
“Prin acest gest simbolic, vrem să arătăm lumii întregi că, indiferent de religie și de origine, cu toții ramanem uniți împotriva criminalilor care trimit mame si copii mici la moarte, zilnic. Să ne unim forțele într-un protest tăcut, împotriva comercianților moderni de sclavi și pentru intervenție in stoparea acțiunilor criminale”, a declarat primarul insulei, Spyros Galinos, în timpul discursului său, la eveniment.

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload