O pagină din Noul Testament, veche de 2000 de ani, scoasă la vânzare pe eBay contra sumei de 99 de dolari

Un manuscris rar, care s-a dovedit a fi o pagină din Evanghelia lui Ioan de acum 2.000 de ani, a fost scos la licitaţie pe eBay contra unei sume iniţiale de 99 de dolari, informează Daily Mail în pagina electronică.

ebay-papirus

Ceea ce se credea a fi iniţial doar un manuscris vechi, s-a dovedit ulterior a fi o pagină din Evanghelia lui Ioan de acum 2.000 de ani. Papirusul grecesc datează din anii 250-350 d. Hr. şi este un fragment din Evanghelia lui Ioan. Fragmentul din Noul Testament include şase linii de text scrise în greacă de la Ioan 1:50-51, pe o parte, şi un text creştin încă neidentificat pe partea opusă, relatează Daily Mail via www.mediafax.ro

Cartea din care s-a rupt această pagină aparţine, cel mai probabil, unuia dintre textele biblice scrise în acele timpuri, când preoţii creştini copiau versete întregi pe foi de papirus pentru a putea răspândi religia în lume.

“Fragmentul de papirus, de dimensiunea unui card bancar, nu este, în prezent, catalogat în lista oficială de manuscrise ale Noului Testament”, afirmă expertul în domeniu Brice C. Jones.

Manuscrisul religios a fost identificat pe eBay de către Geoffrey Smith, profesor asistent la Universitatea din Texas. “Atunci când am văzut lista m-am gândit că acest lucru nu poate fi permis să se vândă pe eBay, fiindcă va disparea, cu siguranţă, într-o colecţie privată”, a explicat profesorul.

Specializarea lui Geoffrey Smith este cercetarea creştinismului timpuriu.

Pentru a putea studia fragmentul ca să fie sigur de autenticitatea lui, Geoffrey Smith a contactat vânzătorul şi i-a cerut acestuia să oprească licitaţia, care la acel moment  ajunsese la mai mult de 1.000 de dolari.

Smith este de părere că fragmentul reprezintă unica secvenţă cunoscută din papirusul grec al Noului Testament.

Despre infoCrestin

Citeste si:

VIDEO: Florin Ianovici și-a dat demisia în timpul transmisiunii LIVE

Iubitul și prețuitul nostru frate Pastor, Florin Ianovici și-a dat demisia în direct, în timpul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!