Noul PAPĂ a fost ales. Noul Suveranul Pontif este Jorge Bergoglio. El nu se afla printre favoriți

Noul Papă este cardinalul Jorge BergoglioDupă doar cinci runde de vot, cei 115 cardinali electori au ajuns, în această seară, la un conses în privința celui care îi va succede Papei Benedict al XVI-lea. Astfel, cel de-al 226-lea Suveran Pontif a primit votul a cel puțin 77 dintre cardinali.

Piața Sfântul Petru a devenit un furnicar, credincioșii așteptând cu sufletul la gură să afle cine este noul Suveran Pontif. Alte mii de oameni se îndreaptă spre Vatican, pentru a-l vedea pe noul Papă la balcon.

Pelerinii cântă și flutură steaguri, întreaga piață fiind cuprinsă de un val de emoție și nerăbdare.

“Sunt foarte emoționat. Chiar ne gândeam să plecăm acasă când am văzut  fumul negru ieșind pe coșul Capelei Sixtine. A fost pur și simplu incredibil”, povestește pentru BBC un pelerin prezent în Piața Sfântu Petru.

Garda Elvețiană, cea care asigură securitatea Papei,  și-a făcut apariția la Vatican, în uralele pelerinilor.

Miile de pelerini veniți încă marți dimineața la Vatican au izbucnit în urale de bucurie la vederea fumului alb, în jurul orei 20.00, ora României.

Secretul fumului ce iese pe coşul Capelei Sixtine

Vaticanul a dezvăluit secretul fumului ce anunță alegerea unui nou papă.

Fumul negru, ce semnalează faptul că votul nu a ajuns la un rezultat, nu este produs doar de buletinele de vot arse.

“Utilizăm cartuşe fumigene”, a declarat ieri pentru AFP Paolo Sagretti, care s-a ocupat de instalarea sistemului de distrugere a buletinelor de vot în Capela Sixtină.

La stânga intrării există două sobe: anume una pentru arderea buletinelor de vot, iar în cealaltă sunt introduse produse chimice pentru producerea fumului – negru în cazul unui insucces, alb atunci când va fi ales Papa. Cele două dispozitive sunt legate într-un circuit comun cu evacuare desupra acoperişului Capelei, scrie Mediafax.

Iniţial, fumul alb era obţinut adăugând paie umede peste buletinele de vot arse, în timp ce fumul negru era obţinut prin adăugarea unui fel de gudron.
www.evz.ro

Despre

Citeste si:

VIDEO: Florin Ianovici și-a dat demisia în timpul transmisiunii LIVE

Iubitul și prețuitul nostru frate Pastor, Florin Ianovici și-a dat demisia în direct, în timpul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!