Noi confruntări la Cairo: Protestatarii anti-Morsi au incendiat sediul Frăţiei Musulmane

Manifestanţi egipteni au incendiat sediul Frăţiei Musulmane joi seară la Cairo după ce au luat cu asalt clădirea, a declarat pentru AFP Mahmoud Ghozlan, purtător de cuvânt al mişcării islamiste din care face parte şi Mohamed Morsi.


“Două sute de huligani au venit la sediu. Securitatea a încercat să îi împiedice, însă unii au reuşit să pătrundă prin spate, să devasteze locul şi l-au incendiat. Acesta încă arde”, a declarat Ghozlan.

Un responsabil al securităţii a precizat, cu toate acestea, că incendiul este limitat şi că poliţia a respins protestatarii.

În noaptea de miercuri spre joi, violenţele între manifestanţii pro şi cei anti-Morsi din jurul palatului prezidenţial s-au soldat, conform celui mai recent bilanţ al surselor medicale, cu şapte morţi şi sute de răniţi. Este vorba de cele mai grave violenţe de după alegerea în iunie a lui Morsi ca primul preşedinte islamist al Egiptului.

Armata egipteană a trimis tancuri şi a stabilit un perimetru de securitate joi în jurul preşedinţiei, unde opoziţia denunţă sporirea prerogativelor lui Morsi şi un proiect de Constituţie care nu asigură, conform acestora, suficiente garanţii în materie de respectarea drepturilor potrivit mediafax.ro

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload