Moş Leonte scrie tinerilor

M-a ajuns bătrâneţea, ori eu am ajuns-o pe ea; până la moarte, mă voi hotărî care pe care. Nu ştiu nici dacă mai bătrână-mi este mintea, ori dacă trupul şi-a lăsat mintea-n urmă-i. Şi dacă-s bătrân şi am dreptate, n-am dreptate pentru că-s bătrân: asta s-o ştie toţi tinerii. Le-aş spune cum am trăit şi cum aş mai trăi dacă mi s-ar spune “înc-o dată”: răsari. Dar ştiu că nu eu voi fi cel care voi răsări. Am păstrat credinţa străbunilor mei şi, totuşi, credinţa mea nu-i adevărată pentru c-a fost şi-a lor ; mai bine aş spune că a fost şi a lor pentru că a fost adevărată.

Apoi, dragii mei, n-am deloc încredere în această credinţă; am încredere în lucrul la care se referă această credinţă. O bună parte din poporul în care m-am născut şi cu care am pătimit se laudă cu această credinţă: şi rău fac cu toţii! Exact la fel s-ar putea lăuda, în loc de faptul că au femei frumoase, cu faptul că au văz să le vadă. Credinţa-i a mea, e la mine,  pe când cu Cel în care cred e altfel: sunt eu al Lui.

Apoi, dac-aş fi avut femeie, nu i-aş fi luat flori pentru că bărbaţii iau flori femeilor, ori pentru că bărbaţii din filme iau flori femeilor: i-aş fi luat flori pentru că-i plac ei. Aş fi căutat să fac toată plăcerea ei bună, ca ea să-şi găsească plăcerea în mine. Şi aş fi fost cel mai gelos dacă şi-ar fi găsit plăcerea nu în mine, ci în alţii. Iar,  dacă înţelegeţi ce îndrugă un moşneag cu graiul greu, nu vă uitaţi la înţelegerea voastră, ci la ceea ce aţi înţeles. Multe bucurii ne mai răpeşte această autoexaminare inutilă, cum spunea unul mai înţelept decât mine: dacă mă voi gândi la văz în timp ce privesc marea, cine se va mai gândi la mare? Dacă veţi medita la credinţă în timp ce credeţi în Cel Mare, cine-l va mai contempla pe El?

Nu trebuie să fi mare istoric pentru a-ţi da seama că dezbinările dintre voi vin din faptul că vă priviţi credinţa prea mult. Spuneţi despre “credinţă” că este dreaptă, ba, mai mult, o examinaţi atât de profund,  încât aţi ajuns la concluzia că vecinul nu are tocmai această “dreaptă credinţă”. Eu, om bătrân, nu vreau să vă suspend discernământul în ceea ce privesc credinţele, dar vreau să vă arăt că sunteţi nişte pierde-  vară dacă nu băgaţi de seamă mai degrabă că: El este cel drept. Nesăbuiţilor, credinţa voastră-i strâmbă, pe lângă cât e El de drept.

Când un om, ori un popor ajunge să fie mai impresionat de graţioasa mişcare a mâinii care scoate un plic căptuşit de bani şi-i dăruieşte unui nevoiaş, decât de gestul în sine de a-l ajuta pe cel nevoiaş, când un om, ori un popor ajunge să fie mai impresionat de casa în care a stat mama lui decât de propria sa mamă, spun răspicat: a aruncat miezul şi a mâncat coaja.

Eu mă duc. Nu privesc la drum, nici la sicriu. Nu voi fi impresionat nici de lacrimile voastre, nici de mine-n drumul meu, ci de El: Premiul meu.

sursa: flacarainchinarii.ro

Despre

Citeste si:

De ce regatul creştin Ierusalim a căzut în mâinile lui Saladin, leul deşertului.

În 1187, regatul cruciat al Ierusalimului se afla în al 88-lea an. A fost descoperit …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!