Mogulul Pat Robertson spune că sfârșitul lumii ar putea veni săptămâna viitoare: “Pregătiţi-vă şi rugaţi-vă la Dumnezeu”

Mogulul media Pat Robertson a avertizat că săptămâna viitoare Pământul ar putea fi lovit de un asteroid, ceea ce va conduce la sfârșitul lumii, relatează Huffington Post.

Potrivit sursei citate, NASA urmează să anunţe că Pământul a fost lovit de un număr mai mare de asteroizi decât cel previzionat.

În acest sens, mogulul american Pat Robertson susţine că una dintre aceste roci ar putea confirma profeţia “sfârşitului lumii”, aşa cum a prezis în cartea sa din 1995 (” The end of the age”, ficţiune).

“Vorbeşte despre un asteroid care va lovi Pământul. Nu văd ce altceva îndeplineşte cuvintele profetice ale lui Iisus Hristos mai bine decât lovitura unui asteroid. Nu ştiu ce altceva ar putea face mările să se agite, cerul să se întunecere, luna şi soarele să nu mai lumineze”, a pus Robertson.

Deși susține că planeta Jupiter ne fereşte de rocile mai mari, Paterson atenţionează că într-una dintre aceste zile, un asteroid o să ne lovească puternic.

“Pregătiţi-vă şi rugaţi-vă la Dumnezeu”, a avertizat el, într-un videoclip postat pe internet.

“Ar putea fi săptămâna viitoare sau într-o mie de ani de acum încolo, dar vrem să fim pregătiţi indiferent când va veni timpul”, a adăugat mogulul.

Pat Robertson: Sfârșitul lumii ar putea veni săptămâna viitoare

Sursa:www.b1.ro

Despre

Citeste si:

Victoria recentă a lui Erdogan nu e o veste bună pentru creștinii din Turcia

După rezultatele strânse despre care s-a presupus că au fost obținute în urma unor înșelăciuni, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!