Miracolele care nu îți salvează credința

Când fratele Donnei a murit, ea și soțul ei, Alun, au petrecut o oră la morgă rugându-se împreună pentru învierea bărbatului care suferise un infarct. Deși, la un moment dat, li s-a părut că omul se mișcă, acesta este singurul rezultat pe care au reușit să îl obțină.

Foto: BBCDonna și Alun Leppit sunt membri activi într-o comunitate penticostală răspândită în toată lumea, care crede în puterea rugăciunii de a produce miracole. „Trezirea Globală” sau „Global Awakening”, așa cum se numește mișcarea din care cei doi fac parte, se bucură de succes în țări precum Mozambic și Brazilia, unde oamenii se convertesc după ce asistă la „miracole în aer liber”, ca urmare a rugăciunilor efectuate de misionari. Unii misionari spun că, prin rugăciune, au putut vindeca oameni nevăzători sau surzi.

Candy Gunther Brown, profesor de studii religioase din SUA, a vrut să verifice pretențiile unor astfel de predicatori, în Mozambic. Cu un audiometru portabil ea a măsurat abilitatea de a auzi a mai multor participanți la întâlniri de vindecare, înainte și după rugăciune. A descoperit că există o îmbunătățire a acestor abilități, după rugăciune, și a notat rezultatele într-un studiu publicat de Southern Medical Journal. Nu se poate știi cu certitudine dacă rezultatele obținute au fost o consecință a rugăciunii sau o aplicare a efectului Placebo, mai ales în condițiile în care participanții nu au mai fost de găsit după sesiunea de rugăciune. Însă asta nu a împiedicat congregația să crească.

Obiectul studiului: rugăciunea pentru alții

Și alte studii au urmărit să observe dacă rugăciunea pentru alții cunoscută ca „rugăciune de mijlocire”, poate avea, cu adevărat un impact asupra celui pentru care are ea loc. O analiză Washington Post din 2008 nota că cercetarea efectelor rugăciunii beneficia anual de circa 5 milioane de dolari, o sumă pe care redactorii o considerau „micuță”. E de așteptat ca efectele crizei, între care diminuarea bugetelor de cercetare, să fi redus între timp această sumă. Însă cererea pentru astfel de cercetări continuă să fie mare.

Ce au reușit oamenii de știință să obțină până acum au fost fie rezultate care nu indicau existența niciunei dovezi pentru un eventual efect al rugăciunii de mijlocire, fie rezultate potențiale însă relativ reduse. Pentru cei care privesc la aceste studii ca la o cârjă care să le ajute mersul credinței, ele pot fi, într-o oarecare măsură, utile. Controversele create în jurul lor de criticii care le contestă metodologia și lipsa imparțialității fac însă dificilă clarificarea unei concluzii.

Meta-analizele ar trebui să ajute, însă și ele produc rezultate contradictorii. De pildă, o meta-analiză din 2006, bazată pe 14 studii a concluzionat că nu există „niciun efect distinct” al rugăciunii de mijlocire. Altă meta-analiză, efectuată în 2007, susține în schimb că 7 din cele 17 studii pe care le-a avut în vedere au prezentat „efecte de dimensiuni mici, însă semnificative”.

De aici și până la a pretinde că ți-au crescut dinți de aur, fiindcă te-ai rugat, e o distanță dată de ceva mai mult decât nuanța de ridicol. Miracolul este, prin definiție, o acțiune care sfidează legile naturii, sau le aplică într-un mod excepțional. Însă imaginea pe care ne-o transmite Biblia despre miracole este că ele dublează aproape întotdeauna un mesaj spiritual. Când Christos vindeca orbi, el nu acționa doar ca un super-vindecător capabil să repare o defecțiune fizică, ci transmitea celui vindecat și celor care ar fi aflat despre vindecare, că Dumnezeu a fost acolo și că a reparat fizicul ca o aplicație practică a ceea ce vrea și poate să facă spiritual. Mai greu de crezut, sau mai puțin logic, este ca un Dumnezeu atotputernic să facă un miracol parțial, de tipul celui stomatologic amintit mai sus. Dacă tot făcea un miracol, de ce să nu regenereze un dinte natural?

Miracolele în care poți crede

Creștinii devin vulnerabili la manifestări deviante de credință atunci când înțeleg miracolul ca pe o sabotare a legilor naturii, care depinde de exercitarea credinței personale (e suficient să mă rog cu credință și se va întâmpla). Unii au ajuns laacțiuni contrare principiului vieții din cauza acestei convingeri.

Pe de altă parte, creștinismul încurajează credința în minuni, ba chiara pornit de la una. Asta ar putea provoca nedumeriri: până la urmă, e normal să credem în minuni și ce fel de miracole putem aștepta? Să ne rugăm să câștigăm la loterie? Să fim vindecați de cancer? Să ne împacăm cu nevasta? Oamenii au mai cerut astfel de lucruri de la Dumnezeu, și unii poate că le-au și primit. Însă e suficientă experiența altora pentru a ne simți îndreptățiți să le cerem și noi? Nu, atunci când ne rugăm considerând credința noastră o cheie care descuie dulapul cu binecuvântări, și Îl vedem pe Dumnezeu ca pe un Moș Crăciun care e obligat să ne satisfacă cerințele, doar suntem credincioși.

Biblia nu oferă indicii că o astfel de atitudine ar avea temei. Din contră, Christos Însuși se arată reținut când vine vorba de a face miracole, transmițând că oamenii nu trebuie să își bazeze credința pe semne și minuni. Cuvintele Lui lasă să se înțeleagă că, între prioritățile lui Dumnezeu, altceva contează mai mult decât rezolvarea problemelor noastre punctuale. Einstein a spus asta frumos: „vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii.”

www.semneletimpului.ro

Despre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload