MINCIUNI şi IPOCRIZIE la Alep. Pe Creştini şi pe Evrei cine îi PLÂNGE?

Presa din întreaga lume şi cancelariile occidentale se întrec să verse lacrimi de crocodil pentru victimele de la Alep.

Un editorial incediar al lui Daniel Greenfield în Frontpage Magazine.

250.000 de creştini trăiau în Alep înainte de izbucnirea războiului civil islamic sunnito-şiit. Astăzi, au mai rămas doar 40.000.

Nu s-au înregistrat proteste în toată lumea în legătură cu epurarea etnică a creştinilor în Alep aşa cum sunt acum în legătură cu prăbuşirea Statului Islamic sunnit, ai cărui jihadişti sunt numiţi eufemistic rebeli. Nu au fost imagini cu copii creştini plângând pe primele pagini ale presei mondiale. Însă astăzi cu greu poţi deschide un ziar fără să vezi un copil în lacrimi despre care se spune că este musulman sunnit evacuat din Alep.

Musulmanii sunniţi care plâng le-au făcut vecinilor creştini din Alep ce le-au făcut şi cu o sută de ani în urmă, în timpul masacrului din Alep, când erau furioşi că declinul legii Sharia a condus la câştigarea unor drepturi civile de către creştini.

 Populaţia evreiască din Alep, care cândva reprezenta 5% din totalul numărului de locuitori, a fost deja nimicită în timpul revoltelor mudulmane din 1947.

Ultima familie de evrei a fost evacuată din Alep, pentru a scăpa de jihadiştii sunniţi, acum doi ani.

Distrugerea comunităţilor creştină şi evreiască s-a petrecut fără a fi însoţită nici măcar de un crâmpei din furtuna isterică creată de înfrângerea jihadiştilor sunniţi.

„Alep se va alătura listei cu evenimente din istoria lumii care definesc răul modern, care pătează conştiinţele noastre zeci de ani după aceea”, declara Samantha Power la ONU.

De ce epurarea etnică a 210.000 de creştini nu pătează conştiinţa lui Power? Sau bisericile aruncate în aer de islamişti în Egipt, femeile evreice înjunghiate în Israel şi genocidul Boko Haram asupra creştinilor din Nigeria?

Adevăratul rău modern este convingerea virtuoasă a liberalilor că doar vieţile musulmanilor contează, iar că creştinii, evreii şi alte victime ne-musulmane meritau cumva să dea de dracul.

Prăbuşirea teocraţiei sunnite este denunţată ca un lucru îngrozitor care va păta conştiinţa lumii. Ziariştii şi-au întrerupt vacanţele la schi pentru a ne mustra că trebuie să facem ceva. Acel „ceva” fiind ceea ce nu au vrut să facem în Irak, unde Saddam Hussein a măcelărit sute de mii de oameni, dar care acum ar fi o imperativă morală în Siria.

De ce epurarea musulmanilor sunniţi din Alep contează şi epurarea creştinilor nu? Şi de ce răsturnarea lui Saddam Hussein, un sunnit, a fost o crimă, pe care liberalii încă o deplâng, în vreme ce înlăturarea lui Assad, un alawit şiit, reprezintă o imperativă morală?

Deoarece axa „corectitudinii” politicii noastre externe este controlată de Frăţia Musulmană sunnită, de saudiţii sunniţi şi de neamurile lor sunnite din Golf.

Frăţia Musulmană a făcut agenda Primăverii Arabe. De aceea, guvernul nostru şi organizaţiile noastre pentru drepturile omului au sprijinit răsturnarea de la putere a lui Mubarak, dar s-a opus revoltei populare care voia să-l răstoarne de la putere pe Morsi, reprezentantul Frăţiei Musulmane.

Kenneth Roth, şeful Human Rights Watch, o organizaţie care a cerut bani de la Saudiţi, tăticii jihadului sunnit, i-a acuzat pe creştinii copţi din Egipt că sprijină „persecutarea” Frăţiei Musulmane. Asta nu este o situaţie orwelliană, este diabolică pur şi simplu.

Furia din jurul Alepului reprezintă un parteneriat suprarealist între casapii islamişti şi uneltele lor stângiste.

„Chiar sunteţi incapabili de ruşine?” s-a adresat Samantha Power Siriei, Rusiei şi Iranului la ONU.

Se înţelege de la sine că cele trei dictaturi brutale, ale căror crime variază de la violarea adolescentelor, astfel ca ele să nu moară virgine şi să nu mai ajungă în paradisul islamic, la otrăvirea radioactivă a oponenţilor, nu au nici o legătură cu ruşinea sau conştiinţa.

Dar unde este ruşinea Samamthei Power? Ofensiva iraniană în Alep este finanţată cu transporturi ilegale de bani pe care Obama le-a îmbarcat în avioane cargo fără însemne care au ajuns la jihadiştii şiiţi iranieni. Bugetul militar al Iranului a crescut cu 39% graţie transporturilor lui Obama cu containere pline de franci elveţieni şi euro.

Butoaiele explozive pe care Power le condamnă cu atâta mânie au fost cumpărate şi plătite chiar de şeful ei. Au fost favorizate de fiecare american liberal care a trecut de la apărare a planului iranian de genocid nuclear a milioane de evrei la tânguirea atacului iranian asupra Frăşiei Musulmane de la Alep.

Unde e ruşinea lor? Dar americanii stângişti mai sunt capabili de ruşine?

Pasivitatea lui Obama în Siria nu a fost pricinuită de nici o dispută filosofică care a depăşit limitele unei intervenţii, aşa cum lacheii săi din presă ar vrea să credem. Adevărul este mult mai urât, mai simplu şi mai scandalos.

Laureatul Premiului Nobel nu s-a putut hotărî dacă să-i sprijine pe islamiştii sunniţi sau şiiţi. Rusia, care a mizat totul pe şiiţi, a câştigat. Obama a încercat să joace cu ambele tabere islamiste, trimiţând arme jihadiştilor sunniţi din Siria şi containere cu bani gheaţă Armatei Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran. A sprijinit regimul şiit din Bagdad împotriva sunniţilor din Irak. Dar i-a ajutat pe jihadiştii sunniţi din Siria împotriva guvernului şiit de la Damasc. Totuşi s-a temut să meargă până la capăt de frică să nu compromită acordul nuclear iranian, chiar dacă el însuşi recunoaşte că asta înseamnă că va putea produce bomba nucleară pentru şiiţi în ceva mai mult de zece ani.

Tot acest vacarm în jurul Alepului nu dovedeşte că acolo se petrece o atrocitate, ci doar enorma putere a Frăţiei Musulmane şi a lobby-ului saudit de a controla nu doar politicienii noştri, ci şi ideologia noastră naţională.

Nu este nici o îndoială că bandele de jihadişti şiiţi îşi vor încasa preţul de sânge de la sunniţii din Alep, banii şi pietrele preţioase vor dispărea, femeile vor fi violate iar cadavrele vor fi îngropate în gropi comune. Însă bilanţul victimelor va fi mult mai mic decât retorica isterică. Şi ce li se va întâmpla sunniţilor la Alep este exact ceea ce li s-a întâmplat şiiţilor când sunniţii le-au cucerit un oraş sau un sat.

În războiul civil islamic nu există băieţi buni. Amândouă taberele acţionează după vechile reguli islamice ale lui Mahomed, reguli care tratează proprietatea şi femeile populaţiilor cucerite ca pe o pradă de drept a atacatorilor.

Atrocităţile şiiţilor şi sunniţilor, iranienilor şi alawiţilor, ISIS, Al-Nusra şi celelalte nenumărate bande sunnite nu sunt aberaţii faţă de normele civilizate, ele reprezintă întregul scop abominabil al conflictului islamic.

Nu există victime nevinovate în războiul civil islamic deoarece nici una dintre părţi nu crede în nimic altceva decât a demonstra supremaţia propriului Allahu Akbar şi capacitatea doctrinei sale de a-l subjuga pe celălalt.

Decapitarea victimelor, violarea nevestelor acestora şi jefuirea bunuilor au fost modul prin care, încă din vremea lui Mahomed, jihadiştii islamici au ştiut că Allah este de partea lor şi îi ajută în cauza lor criminală.

Populaţia evreiască din Orientul Mijlociu locuieşte acum aproape în întregime în Israel, apărată de arme mânuite adeseori de urmaşii evreilor refugiaţi de opresiunea islamică în Siria, Egipt, Irak şi Iran.

Populaţia creştină, căreia îi lipseşte un stat independent al său, continuă să scadă, dependentă de bunăvoinţa capricioasă a unor dictatori ca Mubarak sau Assad, care, temporar, i-au găsit folositori.

Ne-musulmanii nu au nici un viitor în lumea musulmană. Creştinii şi evreii din Orientul Mijlociu au obţinut pentru prima dată drepturi civile atunci când puterile europene au pus stăpânire pe această regiune. Când imigranţii musulmani au invadat Europa, creştinii şi evreii au ajuns să se confrunte cu persecuţiile musulmane în Franţa, Suedia şi Germania.

Însă presa este mult mai puţin interesată de lacrimile de pe faţa micuţei de 8 ani, Miriam Monsonego, din Toulouse, când un terorist musulman a apucat-o de păr, i-a pus o armă la cap în curtea şcolii unde se juca fetiţa şi a apăsat pe trăgaci. Arma s-a blocat. A luat altă armă şi a împuşcat-o. Apoi, în timp ce zăcea într-o baltă de sânge, i-a ridicat căpşorul şi a împuşcat-o pe micuţa evreică muribundă de încă două ori.

Musulmanii din Franţa cred că teroristul musulman care a făcut asta este un erou. Un copil a primit chiar numele său, ca respect.

Musulmanii sunniţi care fug din Alep ca şobolanii sunt din aceeaşi spiţă a ucigaşilor lui Allah cu asasinul fetiţei din Toulouse, cu teroriştii din 11 septembrie, cu criminalii de la San Bernardino, cu atacatorii de la maratonul din Boston, cu miliţiile Benghazi, cu violatorii fetiţelor din neamul Yazidi şi cu teroriştii care aruncă în aer bisericile copte.

Sunt fiare cu chip de om care nu au nimic care să semene a conştiinţă, aşa cum o înţelegem noi. Doctrina lor religioasă i-a învăţat că este de datoria lor să-i nimicească pe ne-musulmani şi pe musulmanii de alt cult. Ei cred că violurile şi crimele lor sunt o dovadă că îl iubesc pe Allah şi că Allah îi iubeşte pe ei.

Este la fel de imposibil să coexişti cu exponenţii supremaţiei islamice cum le-a fost şi creştinilor şi evreilor la Alep. Poţi să împarţi o cameră cu un tigru, dar până la urmă tigrul te va mânca.

Alepul este o tragedie, dar nu din cauza teatrului ipocrit de minciuni pe care presa l-a pus în scenă pentru noi. Tragedia de la Alep nu este cea a jihadiştilor sunniţi, care nu au reuşit să cucerească oraşul şi să ducă la bun sfârşit epurarea etnică a ultimilor creştini care mai trăiesc acolo, ci războiul fără sfârşit al Islamului împotriva ne-musulmanilor.

Şi a colaborării celor care îşi spun liberali în acest război împotriva lumii civilizate.

Alep a fost cândva un mare centru de civilizaţie. Sub Islam a devenit o tristă rămăşiţă a trecutului. Oricine câştigă la Alep, va fi o victorie a triumfalismului islamist şi o înfrângere a lumii civilizate.

Întrebarea cea mai importantă nu cine câştigă la Alep, ci cine va câştiga la Paris, Bruxelles sau Roma.

Sursa: www.evz.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Creștinii din Sudan se confruntă din nou cu demolarea bisericilor

  Creștinii din Sudan se află sub presiunea statului de multă vreme. Printr-o mișcare riscantă, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!