„Merkel, afară!” Strigătul unei populații panicate

Într-o Europă în care viitorul pare tot mai incert, una dintre puținele certitudini este că extremismul ia amploare. De fapt, adepții radicalismului par să fie și singurii „încântați” de crizele multiple care lovesc continentul, acestea fiind surse concrete care le măresc bazinul electoral.

resizedimage

Nemulțumirile unora se ciocnesc de pragmatismul altora, generându-se un cerc vicios din care se pare că principalii câștigători sunt cei care apelează fără rețineri la o retorică cu accente de ură. Secretul lor este simplu: pun multă patimă în „nominalizarea” vinovaților, reali sau imaginari. Pentru masa fidelizată pare să fie o variantă suficientă și acceptabilă. Orice explicație complexă este prea grea pentru a fi asimilată.

Cea mai recentă demonstrație a stilului extremist a oferit-o PEGIDA. Aproape 20.000 de persoane s-au adunat într-o piaţă din centrul Dresdei pentru aniversarea unui an de la nașterea organizației. „Noi suntem poporul!” a fost unul dintre strigăteleauzite pe străzile Dresdei, apelându-se la celebrul slogan al manifestaţiilor contra dictaturii comuniste din fosta RDG. Strigătul este mobilizator, dar nu oferă nimic.

În schimb, căutarea vinovaților poate fi o acțiune plină de noblețe. Astfel, un mesaj de genul  „Merkel, afară!”, care se putea citi pe o pancartă, poate alimenta și mai mult nemulțumirile la adresa nu doar a imigranților, ci și a politicilor adoptate pentru rezolvarea acestei crize. Cu cât nemulțumirile se amplifică, cu atât extremismul punctează decisiv și își conservă spiritul combatant. Este motivul pentru care liderul PEGIDA, Lutz Bachmann, a susținut în faţa mulţimii că Angela Merkel este un „dictator” şi a solicitat ca Dresda să devină „centrul rezistenţei” la politica guvernului german.

Cu o săptămână în urmă, aceiași manifestanți au afişat o spânzurătoare pentru lideri politici germani, inclusiv pentru Angela Merkel, un alt fapt care arată cât de mult s-au radicalizat mișcările de protest. Dacă se ia în calcul și ceea ce s-a întâmplat la Köln, când Henriette Reker, o candidată susţinută de Uniunea Creştin-Democrată (partidul cancelarului Angela Merkel), a fost grav rănită într-un atac comis de un bărbat care se opune sosirii imigranţilor, pot fi înțelese îngrijorările autorităților germane cu privire la creșterea explozivă a unui fenomen care riscă să scape de sub control.

Panica anesteziază

De fapt, la fel de îngrijorate ar trebui să fie toate autoritățile europene, fiindcă fenomenul din Germania nu constituie deloc un caz izolat. Un partid antiimigraţie şi anti-Uniunea Europeană tocmai a înregistrat un progres spectaculos în alegerile parlamentare din Elveția, adică într-o țară despre care nu se poate spune că este în prim-planul politicii europene și nici că ar fi „invadată” de imigranți. Este un semnal că nemulțumirile faţă de politicile publice nu mai au granițe și nici nu mai pot fi previzionate.

De fapt, Elveţia este pentru moment ferită de valurile de imigranţi, care sosesc în alte state europene. Și atunci de ce acest viraj subit spre dreapta populistă și naționalistă? „Oamenii au votat ghidaţi de frică”, a reacţionat la televiziune o candidată socialistă, Rebecca Ruiz. Este sentimentul de care extremiștii știu să profite la maximum. „Teama este umbra alungită a ignoranţei”, spunea Arnold Glasow, un umorist american. Teama și ignoranța vin la pachet, iar lor li se adaugă un ingredient. Se impune cu necesitate identificarea și a unor posibili vinovați pentru ca rețeta de succes a extremismului să fie vandabilă. Extremiştii sunt specialişti în această operațiune, scrie Historia, făcând trimitere la pericolul revenirii atmosferei specifice anilor ’30. Nu întâmplător, Merkel a devenit ținta atacurilor acide ale extremiștilor germani și nu numai ale lor. Problema este că populismul naționalist reușește să performeze într-un context al urii cultivate, și nu al soluțiilor pragmatice.

Extremismul, pe val

Dacă extremismul nu este interesat de soluții, cei care ar trebui să le enunțe sunt în dificultatea de a le găsi. Iar chiar și atunci când le menționează, ele par prea complicate pentru o parte a opiniei publice. Prin contrast, naționaliștii extremiști oferă răspunsuri simple la probleme complexe. Punctează problemele vitale ale societății, după care oferă o variantă tip panaceu. Instituțiile statului sunt criticate, democrația este inculpată, vinovații sunt identificați și acuzați. Sunt abordări care se hrănesc din panică, propagând-o și mai intens.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, a declarat recent că extrema dreaptă în Europa ar putea să cunoască o ascensiune în cazul în care criza refugiaţilor nu este soluţionată. Șeful serviciului de informaţii interne germane a fost chiar mai radical în declarații, exprimându-și temerea în legătură cu posibilitatea apariţiei „unor grupuri de extremă dreaptă pregătite să comită acte de terorism”.

„Șansele” unei evoluții a evenimentelor în această direcție sunt cât se poate de reale. Deja primele semnale se întrezăresc.Incendieri ale taberelor de refugiați s-au înmulțit. Mai mult, situația s-a complicat în Siria prin intervenția militară a Rusiei. ONU a transmis un avertisment cu privire la noua criză umanitară care s-a declanșat, zeci de mii de cetățeni sirieni fiind puși pe drumuri. Pe acest fond nu ar trebui să surprindă încingerea atmosferei politice și intensificarea violenței. Nu doar teroriștii constituie o amenințare, ci și inflamarea opiniei publice, care, cuprinsă tot mai mult de panică, e convinsă că este în posesia unor soluții veritabile. Strigătele antisistem sau antiimigrație pot fi mobilizatoare, dar nu și salvatoare.

semneletimpului.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

FOTBAL – Antrenorii de fotbal, speriati ca nu au voie sa se mai roage pe teren

O Curte de Apel a hotarat valabila, in urma cu doua zile, demiterea unui antrenor …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!