Mărturia unui voluntar în Africa despre „creștinismul tribal”

„Iadul sunt ceilalți oameni”, spunea filosoful J. P. Sartre. Însă P. J Utterback, voluntar din Corpul Păcii, i-ar modifica puțin cuvintele. „Diavolul este în mijlocul nostru”, este concluzia tânărului american, după doi ani de predat la o școală dintr-o țară subsahariană.

Foto: http://4.bp.blogspot.comFără să fi avut interese spirituale anterioare, Utterback a ajuns să se declare convins că vrăjitoria este o forță, iar Diavolul, o entitate reală. „Ignorarea Diavolului implică un risc, iar noi, occidentalii, trebuie să ne trezim din somn”, avertiza americanul într-un articol New Oxford Review, în care relata despre experiența lui ca voluntar în Malawi.

Biserica Catolică nouă din Malawi este un tulburător amestec de creștinism și obiceiuri tradiționale. Africanii nou-convertiți nu au renunțat complet la tradițiile tribale atunci când au îmbrățișat creștinismul. Unii percep acest amestec ca pe o diluare a credinței, care trădează incapacitatea bisericii de a denunța unele practici tribale complet opuse creștinismului.

Aceste practici străvechi sunt cele care i-au trezit interesul tânărului american pentru lumea spirituală, fascinându-l și îngrozindu-l în același timp. În Malawi, Utterback a înțeles că una dintre cele mai radicale reminiscențe precreștine – vrăjitoria – este mai mult decât o superstiție, este o colaborare reală cu ocultul.

Voluntarul american este convins că populația occidentală a căzut în „capcana de a crede că Diavolul nu există”. Astfel s-a expus unui imens pericol: „Ar trebui să ne întrebăm de ce credința noastră este atât de rece”, spunea el pentru New Oxford Review.

N-a fost mereu așa

Vrăjitoria, ca formă de manifestare a forțelor malefice, are un trecut care se pierde în negura istoriei. Acum câteva secole, majoritatea creştinilor practicanţi aveau convingerea cã, în schimbul loialității, Diavolul îşi împrumută puterile vrăjitoarelor. De altfel, chiar Biblia le interzice explicit credincioșilor să apeleze la serviciile ghicitorilor, cititorilor în stele și ale vrăjitorilor. Însă unii creștini au impus violent ascultarea de această interdicție.

„Vânătoarea de vrăjitoare de la Salem”, din secolul al XVI-lea, este o istorie sinonimă cu isteria. Într-o lume a obscurităţii în Evul Mediu, biserica i-a determinat pe oameni să creadă că printre ei se află unii care şi-ar fi vândut sufletul forțelor malefice. Sabatul vrăjitoarelor sau liturghiile negre erau percepute ca forme concrete ale posedării demonice.

Asemenea manifestări par acum absurde omului occidental. Istoricii susțin însă,, că Diavolul a reprezentat un vector al imaginarului alimentat de o frică teribilă de puterile răului. Unul dintre cei mai cunoscuți istorici specialiști în istoria medievală, Jean Delumeau, evidențiază în cartea Păcatul și frica cum o „maladie a fricii” a determinat o predicare care evidenția mai mult „Infernul decât Paradisul”.

Diavolul azi

Teama de Diavol nu este însă de domeniul trecutului. Bibliografia despre Diavol este uriașă și crește zi de zi. Mass-media are un rol important în menținerea interesului față de subiecte paranormale. Fenomene mediatizate precumPoltergeist continuă să suscite panică și convingeri ferme că Diavolul există, chiar și printre cei altfel nereligioși.

Cel mai recent caz de generare a unei spaime artificiale a fost în New York. Un „copil al Diavolului” este lăsat liber prin oraș, iar reacția oamenilor este incredibilă. Farsa a fost reușită, adunând nu mai puțin de 18 milioane de vizualizări în doar câteva zile. Dincolo de aspectul horror al evenimentului, reiese cu claritate că în mentalul colectiv încă se menține imaginea unui Diavol cu o înfățișare înspăimântătoare, tributară unei imagini medievale. În fapt, filmele de groază nu sunt decât proiecția unei asemenea percepții colective cu un impact tot mai consistent între iubitorii ecranizărilor de acest gen și nu numai.

Chiar și religia populară, tradițională, menține o abordare mitologică, fantastică cu privire la înfățișarea și exprimarea Diavolului. Poate că tocmai această abordare mitică a Răului a generat un pesimism proiectat spre viitor, „constituind una dintre cauzele descreștinării Occidentului”, după cum afirma Jean Delumeau.

Diavolul mâine

Din perspectivă creștină, o abordare onestă, realistă, ar trebui să plece de lademitizarea Diavolului. Însă, în prezent, asistăm la opoziția a cel puțin două tipuri de perspectivă. Ceea ce unii pot percepe ca o demonstraţie clară a puterii Diavolului, oamenii de știință interpretează ca un element circumscris banalului. Psihologii susţin că la rădăcina acţiunilor malefice stau cauze psihologice obişnuite, fapt care a determinat decretarea „răului suprem” ca fiind un simplu mit, notează Scientific American.

Dacă știința relativizează existența Diavolului, la nivel popular se afirmă convingerea existenței sale. Biserica creștină, sub diferite forme, alimentează această convingere. Mai mult chiar, exorcismul, ca ritual religios care are ca scop expulzarea unei entități malefice dintr-o ființă vie, nu doar că a supraviețuit, ci ia amploare, după cum anunță The Telegraph.

Într-o formă mult mai simplă, exorcizarea este practicată în cadrul ritualului botezului, însă funcția sa este mai degrabă simbolică. Biserica Romano-Catolică își specializează tot mai mulți preoți în exorcizări, pentru a face față numărului tot mai mare de astfel de cereri. De exemplu, Biserica din Spania s-a confruntat în ultima perioadă cu numeroase cazuri care sunt „peste competenţele psihologilor” și care se petrec cu „o frecvență cutremurătoare”, a explicat arhiepiscopul Madridului, Antonio Maria Rouco Varela.

Dacă, pe de-o parte, cultura secularizată circumscrie imaginea Diavolului în mitologie. Pe de altă parte, în zonele în care asistăm la o revitalizarea a convingerilor religioase se observă și o revitalizare a credinței că Diavolul este real. Astfel de tendințe au un ecou clar în istoria care a arătat deopotrivă că imaginea Răului poate fi caricaturizată și transformată în sursă de spaimă. Viitorul va demonstra dacă oamenii sunt capabili să învețe ceva constructiv din erorile trecutului.

www.semneletimpului.ro

Despre

Citeste si:

Mărturia unei norvegience despre un caz similar cu cel al familiei Bodnariu

Irina Păcurariu a fost în Norvegia unde a stat de vorbă cu Ruth şi Marius …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!