MARIUS ȘI RUTH BODNARIU – O ZI MEMORABILĂ!

Ziua de 16 Aprilie va rămâne în memoria multor oameni, o zi de neuitat. O demonstrație pe cât de pașnică, pe atât de grăitoare, când românii din 20 de țări de pe 3 continente, au ieșit în stradă pentru a-și arăta solidaritatea față de Marius și Ruth, o familie atât de greu încercată. Eu cred că rezonanța acestei zile a depășit limitele mapamondului și a străbătut universul, până la Tronul de Har al lui Dumnezeu.

solidari-cu-familia-bodnariu-urmeaza-proteste-ample-in-toata-lumea-374275

Cred că deja, ceea ce omul putea face s-a făcut, iar acum așteptăm să vedem intervenția miraculoasă din partea lui Dumnezeu, care nu cred că va sta nepăsător.

Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, eu cred că acest precedent a fost creat  și îngăduit de Dumnezeu cu un scop mult mai mare decât ceea ce putem noi vedea. Atâtea familii distruse din cauza acestei instituții care a abuzat grosolan de puterea ei, nu putea să mai continue așa și astfel, Dumnezeu a intervenit și a folosit familia Bodnariu pentru a rezolva problema a sute sau poate chiar mii de familii.

Îi dăm toată slava lui Dumnezeu și așteptăm intervenția Lui miraculoasă, care cred că  nu se va lăsa mult așteptată. Între timp, ne rugăm pentru Marius și Ruth ca Dumnezeu să le dea răbdarea și puterea necesare până la capăt.

Pentru a păstra vie în mintea câtor mai mulți, această zi și pentru a arăta lumii, nedreptățile Bernevernet, am pus mai jos un videoclip cu felurite imagini și cuvântări din tot ce am putut găsi ne Internet, care sunt publicate pe televiziunea digitală LogosTV și care au menirea să ajute familia Bodnariu.

În finalul videoclipului, puteți viziona un mesaj important transmis de Petrică Lascău împotriva instituției Barnevernet și a practicilor sale. Tot aici, congressman-ul Trent Franks, deasemenea transmite un mesaj oamenilor, sprijinind familia Bodnariu și acuzând Barnevernet pentru abuzurile pe care le face.

Vă purtăm permanent în rugăciunile noastre.

Cu multă dragoste,

Mike Olari

Sursa: family2fam.com

Despre infoCrestin

Citeste si:

De ce a creat Dumnezeu femeile atât de sensibile?

Pentru bărbați nu este ușor de înțeles de ce femeile plâng atât de ușor. Plâng …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!