Quantcast
Jurnalul lui Ion Pocăitu: Magii erau penticostali – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

Jurnalul lui Ion Pocăitu: Magii erau penticostali

A venit şi a şi trecut Căciunul din anul ăsta. Ca şi cel de anul trecut. Toate trec. Un pic mai lung ca-n alţi ani, dar a trecut. Au venit şi colindătorii. Nu prea mulţi, că de când s-a stricat liftu nu mai are curaj multă lume să urce până la noi la etaju patru. Numai eu ştiu ce înseamnă, mai ales când Veta mă trimite după apă minerală. Norocul meu că nu bem şi altceva. Cumpăr întotdeauna mai multă, că mai bine mă chinui cu o greutate mai mare decât să urc de mai multe ori cu greutăţi mai mici. Nici nu mai ştiu cum e mai bine.

M-am întâlnit în dimineaţa asta cu fratele Nicolae, pastorul de la fraţii baptişti. Ne ştim bine că stăm şi în acelaşi bloc. El e mai norocos ca mine, stă şi la etajul doi şi la scara lor merge şi liftul. Ne salutarăm ca de obicei. N-am avut timp să vorbim mai multe. Era şi el grăbit. Eram şi eu. Dar de înţeles ne înţelegem bine. Ca fraţii. Îl mai invit câteodată să predice la noi şi vine. Predică tare frumos şi le place fraţilor. Eu să predic la ei? Am fost odată când s-a măritat o fată de la noi cu un băiat de la ei. M-a pus să fac rugăciunea de la urmă. Ba să nu uit, odată chiar mi-a zis, “Frate Ioane, ce faci joia asta seara? N-ai putea să vii să saluţi biserica noastră?” I-am spus că mai bine să vină el pe la noi, s-o salute el pe a noastră. O zis că vine, şi o şi venit.

La Căciunul ăsta care, aşa cum spuneam, a fost mai lung ca de obicei, portivindu-se ca a doua zi de Crăciun să fie duminica, mi-a venit aşa o idee, citind despre magii care au mers să se închine Domnului Isus. Mi-a trecut aşa prin minte că ăştia precis au fost de-ai noştri, penticostali sau străjeri, chiar dacă fraţii baptişti cred că erau de-ai lor. Până nu demult şi eu credeam că au fost baptişti, că erau mai cu carte. La noi nu prea avem mulţi cu şcoli. Baptiştii sunt mai şcoliţi decât noi şi să citeşti în stele e nevoie de multă carte. Dar, aşa cum spuneam, am început la Crăciunul acesta să cuget mai adânc şi mi-am dat seama că magii au fost, ori penticostali de-ai noştri, ori charismatici sau străjeri. Am citit că atunci când au ieşit de la Irod şi au văzut din nou steaua “n-au mai putut de bucurie”. Cine ştie ce or fi făcut înţelepţii ăia? Cred că au început să sară în sus, să cânte, să chiuiască, să bată din palme, să strige în gura mare Aleluia! Dacă erau baptişti nu aveau curajul să facă larmă. Nu cred că voiau ei să fie suspendaţi când ajung acasă. Sau chiar mai rău. Puteau să fie excluşi, sau să li se retragă ordinările, dacă erau ordinaţi.

M-am tot cugetat şi sunt mai convins ca oricând că magii erau de-ai noştri. Aveau voie să se bucure şi bucuria lor a scăpat de sub control. N-au mai putut s-o ţină. Îmi imaginez cum arătau de caraghioşi în costumele lor de savanţi dănţuind pe uliţă în văzul lumii. Am văzut şi eu multe la viaţa mea. Oameni mari, cu funcţii, cu galoane, când îi cercetează Domnul şi îi umple cu Duhul Sfânt, se bucură cum se bucură copiii. Nu mai contează impresiile altora şi nici faţada lor de oameni importanţi. Joacă din răsputeri ca David când a adus chivotul la Ierusalim. Socot că şi magii aceia au făcut la fel.

Când fratele Nicolae predică la noi se simte tare bine, că fraţii noştri participă şi-l încurajează. “Vorbeşte Doamne!”, “Doamne, dă-i cuvânt!” “Întăreşte-l Doamne!” şi multe alte îndemnuri de felul acesta. Că la noi nu e ca-n alte părţi unde nu ştii oare le-a plăcut la fraţi s-au nu. O să mă felicite sau o să-mi tragă o mamă de bătaie la urmă? La noi, fraţii se bucură nu numai plângând. Şi când se bucură de Cuvântul Domnului te ajută să ştii şi tu care predici. Strigă Amin! şi Aleluia! tot timpul. Fratele Nicolae nu-i prea obişnuit cu larma noastră, că la ei, mi-o zis el, nu zice nimeni nimic. Ba unii notează ideile predicii în carneţele. Ce bine că acum nu mai au unde să meargă cu notiţele! Sau poate au. Cine mai ştie?

Un alt indiciu al meu (de care n-am zis nimănui până acum), pentru care am început să cred că magii erau penticostali, este că atunci când i-a părăsit călăuzirea stelei, au prea dat-o pe la Irod. Că aşa se întâmplă. Când nu te mai călăuzeşte Duhul Sfânt oamenii se bagă în politică. Şi boala aceasta n-o au numai ai noştri. Din păcate…

Ce bine este că magii s-au trezit la timp! Au văzut steaua şi plini de bucurie au alergat la Isus. Parcă asta este o trezire. Te luminează Domnul, te laşi de politică, alergi plin de bucurie la Domnul fără să-ţi mai pese de ce zice lumea. Ca Străjerii!

sursa: lascaupetru.wordpress.com

Despre

Leave a Reply