La Ierusalim se pregătește înscăunarea Antihristului.

Fostul președinte israelian Shimon Peres a declarat, în timpul vizitei sale la Vatican, că a propus crearea unui ”ONU al religiilor”, ținând cont de ineficiența actualei Organizații a Națiunilor Unite, transmite AFP.

Azi, războaiele izbucnesc în primul rând folosind pretexte religioase. Ne confruntăm cu sute și mii de organizații teroriste, care pretind că ucid în numele lui Dumnezeu”, a declarat Peres, 91 de ani, într-un interviu pentru revista Famiglia Cristiana.

Pentru a lupta împotriva acestor derive avem ONU. Este o instituție politică, care nu are nici armele de care dispun națiunile, nici convingerea pe care o presupune religia”. Prin urmare, ținând cont de fapul că ONU este depășit, avem nevoie de o Organizație a religiilor unite, un ONU al religiilor. Ar fi cel mai bun mod de a ne opune teroriștilor care ucid în numele credinței”, a mai adugat Peres.

El a declarat că îl vede în fruntea noii organizații pe actualul Papă Francisc, considerând că, ”poate pentru prima dată în istorie”, Papa este respectat și de adepții altor religii. ”Poate că este singurul lider respectat”, a mai completat Peres.

antihrist-ierusalim

Despre infoCrestin

Un comentariu

  1. Vă rog pe viitor să oferiți și sursele atunci când faceți o afirmație citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload