Klaus Iohannis recidiveaza: Tema căsătoriilor homosexuale

iohannis-si-juncker

” După părerea mea, tema chiar dacă a fost ridicată cu foarte multe, aproximativ 3 milioane de semnături şi are susţinători importanţi, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească”, a declarat președintele Klaus Iohannis, într-o discuţie cu studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice din București.

El a adăugat că nici reacţiile politicienilor nu au „mişcat electoratul” în mod semnificativ faţă de acest subiect şi i-a criticat pentru atitudinea faţă de declaraţiile sale iniţiale pe tema toleranţei.

„S-au găsit bineînţeles unii politicieni şmecheri care imediat s-au căţărat pe mine şi au încercat să dovedească ce buni patrioţi şi români sunt ei şi că eu mă situez într-o poziţie stranie. Nu cred că sunt într-o poziţie stranie şi nici românii nu au crezut asta, altfel nu m-ar fi ales din capul locului, dar cred că este foarte important să avem grijă cu astfel de iniţiative”, a continuat preşedintele.

Şeful statului a arătat că subiecte de acest fel ţin de ceea ce se numeşte „pacea socială”, care nu poate fi atinsă prin vot şi prin referendum, ci prin compromis.

„Orice încercare de a împinge echilibrul într-o parte sau într-alta nu rezultă decât într-o mulţime de perdanţi. De obicei pierd toţi. Dacă pacea socială în ţară se rupe nu există niciun câştigător, există numai perdanţi. Din acest motiv am spus că este foarte importat să fim toleranţi. A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău. A fi tolerant înseamnă a accepta conştient că sunt alţii cu alte păreri, alte opinii”, a conchis preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 19 octombrie, întrebat ce părere are despre demersul Coaliţiei pentru Familie de modificare a Constituţiei pentru definirea explicită a căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie, că el este adeptul toleranţei şi consideră ca fiind „greşită” calea „fanatismului religios” şi a solicitărilor ultimative. Şeful statului a declarat că societatea trebuie să revină la toleranţă şi la „acceptarea celuilalt”.

Sursa: www.flux24.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

Marșul Normalității! Participanții susțin familia tradițională, valorile creștine, referendumul Coaliției pentru Familie și pe Donald Trump

În jur de 150 de persoane au participat sâmbătă la „Marșul Normalității” în Capitală pentru …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!