ISLAMIZAREA LUMII: INDONEZIA

Rodolphe de Koninck este geograf şi profesor la Universitatea din Montreal. În anii ’70, pe când îşi făcea doctoratul la Universitatea din  Singapore, a început să cerceteze Indonezia şi regiunile învecinate. În continuare câteva extrase dintr-un interviu al acestuia:

„Chiar dacă partidele islamiste, care deveniseră o forţă politică importantă după Suharto, s-au discreditat în ultimul deceniu din cauza corupţiei, are loc o islamizare radicală în profunzime a societăţii. În 2002 Indonezia a cunoscut un soi de 11 septembrie sub  forma unui atentat triplu al grupării islamiste Jamaah islamiyah care a făcut 202 morţi.

Construcţia de moschee finanţate de Arabia Saudită

După 2004 s-au construit sute de moschei, cu un stil care nu este cel al locului, finanţate de Arabia Saudită.

Purtarea hijabului

Dacă în urmă cu zece ani era practic inexistent, astăzi peste 80 % dintre femei poartă voalul. Cele care refuză să o facă sunt ostracizate.

În mod tradiţional, în societatea javaneză, femeia a ocupat un loc important, fie în familie fie în ceea ce priveşte proprietatea pământului. Ea avea un comportament public liber , dar fără stridenţe. Bărbaţii şi femeile din această regiune au fost întotdeauna foarte pudici, dar femeile se îmbrăcau de o manieră foarte feminină, aveau o coafură îngrijită, cu faţa liberă, o faţă care a fost întotdeauna luminoasă şi foarte frumoasă.

Imaginaţi-vă schimbarea culturală pe care o reprezintă purtarea voalului. Tinerele indoneziene îmi explică că, dacă nu poartă voalul, fraţii lor spun că nu sunt nişte bune musulmane. Voalul a devenit rapid un mijloc de supunere şi închidere.

Indonésie-Carte-WP

Citeste mai mult aici

Despre infoCrestin

Citeste si:

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!