Iohannis, anunț despre moscheea care urmează să fie construită în București

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, miercuri, într-o conferință comună cu președintele Klaus Iohannis, că proiectul moscheii care urmează să fie construită în București se afă în faza de obținerii autorizațiilor, șeful statului român anunțând că această chestiune e de “competența” Primăriei.

131465

“În timpul vizitei făcute la București (în aprilie 2015 – n.r.), am discutat această chestiune cu domnul președinte Iohannis. În momentul de față, colegii noștri lucrează pentru a obține autorizațiile necesare. Avem și un proiect definitivat, dar în momentul de față dorim să îl dezvoltăm”, spune Erdogan, conform News.ro

Președintele turc consideră că o astfel de moschee ar fi “expresia cea mai frumoasă a dialogului și solidarității dintre cele două țări”.

Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, că poate “confirma” faza în care s-a ajuns în ceea ce privește moscheea de la București. “Chestiunea este de competența primăriei și se lucrează la aceste documentații”, a spus șeful statului.

Sursa: www.activenews.ro

Despre infoCrestin

Citeste si:

ELEVII de clasa a V-a vor INVATA de 5 ori mai MULT despre ISLAM decât despre CREȘTINISM

Evenimentul Zilei atrage atenția asupra unei situații incredibile cu care se confruntă educația din România. Astfel, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

error: Content is protected !!